1 femeie din 3 merge lunar la un salon de cosmetică – Studiu
1 femeie din 3 merge lunar la un salon de cosmetică însă doar 60% au apelat vreodată la serviciile unei clinici de dermato-estetică, arată un sondaj recent al Clinicii Illuma. Bugetul alocat pentru astfel de proceduri este în medie de 100-300 de lei, iar printre procedurile preferate se numără tratamentele faciale (18%) și epilarea definitivă (20%).
37% dintre femei consideră că nu este niciodată prea devreme pentru a apela la tratamente faciale, 26% spun că vârsta potrivită este după 25 de ani, iar 19% ar opta pentru acestea după 30 de ani, arată un sondaj efectuat în luna martie de Clinica Illuma, la care au participat 369 de femei. Totuși, nu ridurile sunt problema estetică ce le aduce în fața specialistului în beauty, ci mai degrabă hidratarea (53%) și menținerea unui aspect plin de vitalitate, sănătos (46%).
CITEȘTE ȘI: Tohani România a produs 1 milion de sticle de Fetească Neagră în 2020
În ceea ce privește tratamentele corporale, în egală măsură (48%) sunt preferate tratamentele anticelulitice și cele de întreținere. Epilarea definitivă este de asemenea un procedeu la care apelează 20% dintre cele care frecventează clinicile dermato-estetice, iar 30% spun că, deși încă nu au început un astfel de procedeu, se gândesc să o facă.
25% dintre clientele clinicii au apelat la serviciile noastre pentru tratamente corporale, 35% pentru cele faciale, iar 40% pentru epilare definitivă. Acestea au fost alegerile inițiale, însă o clientă din 3 a revenit la Clinica Illuma și pentru servicii din altă sferă, în medie o clientă venind de 2 ori pe lună la noi – Alexandra Crâșmaru, fondator Clinica Illuma (foto)
Datele sondajului mai arată însă că 16% dintre femei nu au fost niciodată la un salon de cosmetică, iar 40% nu au apelat niciodată la procedurile din portofoliul unei clinici de dermato-estetică. Rezultatele citate mai arată că bugetul alocat lunar procedurilor de înfrumusețare este de 100-300 de lei pentru 60% dintre femei și de 300-500 lei pentru 25% dintre acestea. Totuși, nu prețul este criteriul cel mai important pentru alegerea serviciilor sau clinicii de frumusețe, ci recomandările prietenilor (peste 50%).
Lansată în luna mai 2020, cu o investiție de 300.000 de euro, Clinica Illuma, axată pe servicii de dermato-estetică minim-invazive, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 80.000 de euro. Alexandra Crâșmaru estimează că va încheia 2021 cu o creștere cu 50% a cifrei de afaceri, susținută atât de creșterea organică a afacerii sale, cât și de extinderea și diversificarea serviciilor oferite în cadrul clinicii.
*Sondajul efectuat de Clinica Illuma a fost realizat online, în perioada 15 februarie -30 martie, pe un eșantion de 369 de femei, din mediul urban și rural, studii superioare (80%) cu venituri peste medie (36%) și medii (40%), majoritar cu vârsta cuprinsă între 26 și 45 de ani (70%).
Urmărește-ne și pe Google NEWS