4 resurse pentru specialialiștii de Resurse Umane
Perioada extraordinară pe care o traversăm va schimba cu siguranță modul în care vom lucra de acum înainte, iar cei care vor trebui să se asigure că angajații au la dispoziție tot ce au nevoie pentru a fi productivi sunt specialiștii de Resurse Umane. Dar și ei, oamenii de HR au nevoie de resurse – instrumente digitale – adaptate noului mod de lucru, pentru a putea fi mai aproape de colegii lor din celelalte departamente.
Soluție 360° de Employee Experience oferită de Exploratist
Reconectarea angajaților cu locul de muncă și echipa, prin strategiile de employee experience reprezintă un factor semnificativ în menținerea productivității și performanței angajaților în contextul muncii remote prelungite sau în condiții speciale.
În acest context, Exploratist propune o soluție 360˚ pentru specialiștii de Resurse Umane, care pornește de la o strategie centrată pe comunicarea internă susținută de un portofoliu de tip full service: strategie, design & creație, digital tools & channels și activări on site. În cadrul acestei strategii care s-a dovedit vitală în contextul crizei actuale, Exploratist a dezvoltat activități de team building virtual și programe digitale de wellbeing. Acestea cresc motivația, sentimentul de apartenență și fac, totodată, colaborările mai plăcute și mai eficiente.
Concret, chiar dacă echipa nu se află în același loc, un spațiu virtual dublat de o tehnologie de încredere și o echipă de profesioniști care să coordoneze activitatea pot crea o conexiune reală. Printre cele mai populare activități de team building digital se numără vizitarea virtuală a unui platou de la Hollywood și realizarea unui film de box office, escaladarea celui mai înalt munte din lume sau investigarea unei crime.
Chatbot și Semnătură Electronică de la TotalSoft pentru specialiștii de Resurse Umane
TotalSoft a dezvoltat o aplicație automată de mesagerie text, chatbot, pentru a ajuta departamentele de HR să își crească productivitatea. Aplicația va utiliza Machine Learning pentru a simula conversația umană pe baza caracterelor introduse în interfața de chat. Un element inedit este faptul că transmiterea de mesaje către „noul asistent virtual” se poate face folosind orice platformă de comunicare: Facebook Messanger, Skype, WhatsApp, Slack, etc. Citește mai multe despre chatbotul TotalSoft aici.
Soluția de semnătură electronică propusă de TotalSoft simplifică întregul proces, care se rezumă la câțiva pași digitali: specialistul de Resurse Umane face modificarea de contract sau adaugă datele noului contract în Charisma HCM, soluția software pentru managementul resurselor umane, și începe fluxul de semnare electronic. Astfel, aplicația transmite pe email, către angajat, documentul electronic rezultat, iar angajatul poate să vizualizeze documentul și să-l semneze electronic cu o semnătură autorizată de la CertSign, valabilă pe o anumită perioadă de timp. Am scris mai multe despre această soluție aici.
Remote Work Pulse, software gratuit pentru ca angajații să lucreze eficient de acasă, oferit de SAP
Cel mai probabil, ridicarea restricțiilor impuse în timpul stării de urgență nu va presupune o întoarcere imediată în birouri a milioanelor de angajați români. Munca de la distanță va fi adoptată de multe comanii și în perioada următoare, poate chiar pentru totdeauna. În acest context, SAP oferă companiilor un software gratuit – XM Remote Work Pulse, soluții predefinite care acționează ca un barometru live în înțelegerea nevoilor, provocărilor și stărilor de sănătate psihică și fizică a angajaților. Am scris despre această soluție aici.
Mirro, soluția Zitec de Resurse Umane care pune accent pe performanța individuală și de echipă
Mirro, în care Zitec a investit 1 milion de euro, se adresează organizațiilor pentru care dezvoltarea oamenilor este prioritară. Performanța fiecărui membru al echipei este privită în ansamblu, oferind o perspectivă nouă asupra evoluției în carieră, impactului individual în cadrul organizației și a rezultatelor de business.
Aplicația poate acoperi tot parcursul unui angajat încă din momentul în care se alătură organizației. Accentul este pus pe eficiența echipelor și performanța individuală, având la bază feedback-ul continuu. Citește mai mult aici.
BONUS – JOBFUL
Jobful este o platformă de recrutare bazată pe gamification, concept care presupune utilizarea unor elemente din jocuri. Citește cum funcționează platforma aici.
photo: shutterstock
Softbinator Technologies recrutează specialiști IT și vrea să achiziționeze startup-uri & firme tech
Urmărește-ne și pe Google NEWS
2 Replies to “4 resurse pentru specialialiștii de Resurse Umane”
Comments are closed.