Abonament pentru mașină – noul trend global ajunge și în România

Porsche Finance Group anunță un nou serviciu – abonament pentru mașină. Cum funcționează:

abonament masina

Abonamentele auto pot fi contractate exclusiv online, pe www.porschebank.shop, pe o perioadă minimă de trei luni și includ opțiunea de prelungire automată. Abonamentul nu presupune plata unui avans, iar valoarea lunară acoperă costurile asociate utilizării mașinii, mai puțin carburantul.

Abonamentul asigură accesul simplu la mașina potrivită, la momentul potrivit și se adresează persoanelor care nu doresc să dețină o singură mașină pentru perioade lungi de timp, ci vor să pastreze flexibilitatea în opțiunile de mobilitate.

Serviciul este destinat persoanelor cu nevoi de mobilitate diferite în timp, celor care doresc testarea unui model pe perioade mai lungi, anterior unei eventuale achiziții, cât și celor care vor să testeze ultimele tehnologii din domeniu. Astfel, un client poate conduce până la patru mașini diferite în decursul unui an.

În prezent, oferta include autoturisme ready to drive, mărci și modele diverse, aparținând concernului Volkswagen și distribuite local prin intermediul rețelei Porsche România.

Abonamentul auto se adresează persoanelor fizice, PFA și juridice și poate fi accesat chiar și pentru călătorii în afara țării, anunță compania. Procedura este simplă și intuitivă: odată selectată mașina și durata abonamentului, se realizează verificarea datelor financiare, identificarea la distanță și semnarea electronică a contractului. După plata unei taxe de garanție online, mașina ajunge la utilizator în cateva zile de la rezervare.



Urmărește-ne și pe Google NEWS