Afacerile DRS Architects au crescut cu 35% în 2024. Proiectele de anvergură au ocolit Bucureștiul
Biroul local de arhitectură DRS-Architects a înregistrat o cifră de afaceri de 1 milion de euro în 2024, marcând o creștere de peste 35% față de anul precedent. Această performanță a fost susținută de proiectele comerciale și rezidențiale de mare anvergură, realizate în principal în afara Bucureștiului, menționează compania.
Cresterea companiei reflectă atât extinderea echipei, care s-a dublat în ultimul an, cât și capacitatea biroului de a gestiona proiecte complexe. Andrei Lefter, fondator și managing partner, a menționat că majoritatea proiectelor din 2024 au fost în afara Capitalei, unde dinamica investițiilor este mai ridicată decât în București, afectat de blocaje administrative.
„Majoritatea proiectelor noastre a fost în 2024 în afara Bucureștiului, unde dinamica investițiilor este vizibil mai ridicată decât în Capitala afectată de blocaje administrative. Cererea există, însă lipsa de decizii împiedică înaintarea acestora într-un ritm natural. În acest context, am profitat de oportunitățile din alte zone ale țării, unde investitorii sunt activi, iar proiectele au avansat mai rapid” – Andrei Lefter, fondator și managing partner al DRS-Architects.

Proiecte semnificative realizate de DRS Architects în 2024
Cea mai mare creștere a fost înregistrată pe segmentul comercial, care reprezintă 45% din cifra de afaceri a companiei. Cel mai amplu proiect din 2024 a fost extinderea Arena Mall Bacău, care își va mări suprafața cu 70%. Lucrările la acest complex comercial au început în a doua jumătate a anului trecut și sunt estimate să se încheie în 2026. Proiectul include și dezvoltarea a două ansambluri rezidențiale și a primului hotel de lanț internațional din regiune, sub brandul Mercure, cu o valoare totală a investiției de aproximativ 65 milioane de euro.
În București, echipa a continuat să lucreze la proiecte de consolidare și reabilitare a clădirilor istorice. Unul dintre aceste proiecte, o casă din cartierul Dorobanți, a fost premiat în cadrul Anualei de Arhitectură, detalii și imagini AICI. Andrei Lefter a subliniat necesitatea unei strategii coerente pentru reabilitarea clădirilor istorice în Capitală.
Pentru anul în curs, DRS-Architects își propune consolidarea poziției pe piață prin axarea pe proiecte de impact, vizând o creștere de 10-15% în cifra de afaceri. Acest lucru va fi realizat prin extinderea portofoliului și eficientizarea proceselor interne.
Urmărește-ne și pe Google NEWS
