ANAF: 420.000 de români și-au primit banii pe taxa auto

ANAF anunță într-un comunicat de presă că în perioada 3 – 5 iunie 2019 suma de 700 milioane de lei a fost restituită către 420.000 contribuabili. Suma reprezintă taxa auto achitată de către aceștia în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017.

Demersul Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală va continua până la restituirea ultimului leu datorat contribuabililor români, care au achitat taxa auto (taxe auto pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) – se arată în comunicat.

Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, declara luna trecută că banii vor fi restituiți până la finalul lunii mai. Termenul a fost actualizat, iar reprezentanții guvernului promit că toți românii care au achitat taxa auto în trecut vor primi banii până pe 30 iunie 2019.

Guvernul a transferat 700 de milioane de lei din fondul de rezervă al guvernului în cel de mediu. Astfel, ca cei care au depus cereri de restituire taxei auto până la 31 august 2018 să poată beneficia de restituirea acesteia.

Avem şi excepţii, sunt cazuri în care există neclarităţi legate de partea de proprietate. Sunt câteva chestiuni pentru care ANAF-ul a cerut câteva clarificări, dar pentru tot ce este clar şi există decizie de impunere se plăteşte – Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice.

Citește câți angajați va concedia Ford anul acesta!



Urmărește-ne și pe Google NEWS