ANALIZĂ: Românii alocă între 400-700 euro / mp pentru amenajări interioare
Conform unei analize realizate de studioul de amenajări interioare CR-Design, piața de design interior din România își continuă evoluția într-un ritm mai accelerat, fiind caracterizată de două tendințe majore: interesul tot mai ridicat pentru amenajarea spațiilor comerciale & a birourilor și cererea crescută pentru amenajarea caselor și a apartamentelor spațioase.
Conform specialiștilor de la CR Design, piața de amenajări interioare atinge un nou prag de maturitate, fiind alocate bugete mai mari, între 400 euro/mp și 700 euro/mp pentru amenajarea spațiilor comerciale sau rezidențiale.
“Piața de design interior trece printr-un proces de revigorare, mai ales datorită segmentului comercial, unde tot mai multe firme și tot mai mulți antreprenori aleg să amenajeze spațiile de lucru, indiferent de mărimea acestora. Spre exemplu, anul trecut, o surpriză plăcută am avut-o din partea cabinetelor medicale, stomatologice și chiar a cabinetelor medicale de familie. Ne bucură foarte mult că medicii din structura de stat doresc, pe lângă eficientizarea spațiilor, să le ofere pacienților un mediu plăcut și primitor. Vedem că acest trend se menține în 2024, în special în domeniile retail, medical, HoReCa, turism și beauty, dar și în zona de companii care vor să amenajeze birourile pentru a crea un mediu de lucru mai plăcut pentru angajați”, declară Camelia Radu, fondator și designer de interior CR-Design.
Cererea ridicată pentru amenajarea spațiilor comerciale și a birourilor are loc ca urmare a creșterii concurenței în fiecare domeniu și astfel apare dorința de diferențiere între afacerile din aceeași breaslă, menționează Camelia Radu. La aceasta se adaugă natural nevoia de fidelizare a clienților și a angajaților. Astfel, cererea pentru servicii de design interior pe segmentul comercial a crescut cu 23% anul trecut față de 2022, iar pentru 2024 CR-Design estimează că acest segment va reprezenta 30%-35% din totalul de proiecte de amenajare interioară.
Horeca, alt sector unde vedem o cerere crescută pentru amenajări interioare de calitate
Piața de amenajări interioare în sectorul Horeca pare să fie de asemenea pe un trend ascendent, conform antreprenorului Alin Trușcă, fondatorul EvoHoreca. Acesta menționa la finalul anului trecut că firma sa a înregistrat o creștere a cifrei de afacere pe primele trei trimestre din 2023 cu cca 10%.
Conform reprezentanților EvoHoreca, “dinamica pozitivă vine mai ales pe fondul creșterii valorii medii a comenzii, care a ajuns la 16.500 de euro, o creștere cu 10 procente față de 2022, dar și pe fondul eficientizării proceselor operaționale care au dus la creșterea profitabilității”.
“Media comenzilor are un trend ascendent puternic, conturat de anul trecut. Clienții se orientează către produse de o calitate superioară, amenajări mai sofisticate, mai aparte, dorind de fapt să ofere la rândul lor clienților finali o întreagă experiență, nu doar un spațiu de luat masa sau de cazare“, spunea atunci Alin Trușcă.
Zona Horeca atrage și jucători consacrați în arhitectură, DRS Architects anunță că a intrat anul trecut și pe segmentul HORECA, odată cu proiectarea primului hotel de lanț internațional din Bacău. DRS-Architects este firmă locală de arhitectură, specializată în proiectarea de centre comerciale de mari dimensiuni și ansambluri rezidențiale. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei.
Urmărește-ne și pe Google NEWS