Atos, cu birouri și în România, va asigura infrastructura IT la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022
Atos, cu birouri și în București, Timișoara șu Brașov, și Comitetul Olimpic Internațional (IOC) își anunță extinderea parteneriatului la nivel mondial, până în 2024. În calitate de integrator principal de tehnologie, Atos va asigura infrastructura IT pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, din 2022 și Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.
Încă din 1989, Atos a fost partenerul IT al Mișcării Olimpice, compania furnizând servicii pentru Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Barcelona, în 1992. Începând cu anul 2001, Atos a devenit partenerul IT al Mișcării Olimpice la nivel mondial.
Cum vor Atos și Siemens să revoluționeze producția medicamentelor
În calitate de partener global, Atos va susține în continuare Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, din 2022, precum și Jocurilor Olimpice de la Paris, din 2024, unde se află și sediul global al Atos.
Acordul include, de asemenea, drepturi de marketing pentru Comitetul Paralimpic Internațional (IPC) și Jocurile Paralimpice, prin acordul de colaborare pe termen lung dintre IOC și IPC, dar pentru Jocurile Olimpice pentru Tineret.
Atos susține în prezent Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 prin furnizarea sistemelor olimpice de bază (ex. gestionarea acreditărilor), precum și a aplicațiilor care gestionează, printre altele, înscrierile sportivilor la evenimente, portalul online de voluntari, programul de competiție, managementul forței de muncă și aplicația de votare pentru Comisia sportivilor IOC. Totodată, Atos se ocupă de furnizarea tuturor rezultatelor oficiale către pagina web și aplicația Jocurilor, dar și de oferirea către mass-media a biografiilor sportivilor și a altor tipuri de informații de background.
La PyeongChang 2018, Atos a livrat pentru prima dată sistemele IT necesare Jocurilor Olimpice în Cloud. Modelul va fi replicat și în cazul competiției Tokyo 2020, sprijinind Comitetul Olimpic în implementarea de soluții durabile, prin minimizarea impactului asupra mediului înconjurător în comparație cu edițiile anterioare. La următoarele ediții, Atos va gestiona, de asemenea, cel mai inovator sistem de control avansat al accesului (AACS).
Urmărește-ne și pe Google NEWS