Francezii de la Atos lansează Q-score, singurul instrument de măsurare și evaluare a performanței și superiorității cuantice
Atos, cu peste 2000 de angajați în România, introduce Q-score, prima referință universală cuantică, aplicabilă tuturor procesatoarelor cuantice programabile. Q-score măsoară eficiența unui sistem cuantic în gestionarea problemelor din viața reală, cele care nu pot fi rezolvate de computerele tradiționale, mai degrabă decât simpla măsurare a performanței sale teoretice sau fizice. În septembrie Atos a oferit acces gratuit la programul myQLM, prin care cercetătorii, studenții și developerii pot utiliza instrumente de quantum computing – am scris aici.
Confruntate cu apariția unei multitudini de tehnologii de procesare și abordări de programare, organizațiile care doresc să investească în quantum computing au nevoie de un instrument de încredere care să le ajute să facă cea mai bună alegere. Rulând independent de hardware, Q-score este un indicator obiectiv, simplu și corect pe care acestea se pot baza – Elie Girard, CEO Atos
Ce anume măsoară Q-score
În prezent, numărul de qubiți este cel mai utilizat indicator pentru evaluarea performanței unui sistem cuantic. Cu toate acestea, qubiții sunt volatili și variază foarte mult în calitate (viteză, stabilitate, conectivitate) de la o tehnologie cuantică la alta, făcându-i un instrument de referință imperfect. Concentrându-se pe abilitatea de a rezolva probleme de optimizare combinatorie, Atos Q-score le va oferi centrelor de cercetare, universităților, companiilor din tehnologie și alte industrii rezultate clare, fiabile, obiective și comparabile atunci când rezolvă probleme din lumea reală.
PROMO: Găsește cadoul perfect pentru prietenul biciclist 🚴 pe Hotbikes.ro!
Q-score măsoară performanțele efective ale procesatoarelor cuantice atunci când rezolvă o problemă de optimizare. Pentru a oferi un cadru de referință pentru compararea scorurilor de performanță și menținerea uniformității, Q-score se bazează pe o problemă standard de optimizare combinatorie, aceeași pentru toate evaluările. Scorul este calculat pe baza numărului maxim de variabile dintr-o astfel de problemă pe care o tehnologie cuantică o poate optimiza (ex: 23 variabile = 23 Qs).
Atos va publica o listă anuală cu cele mai puternice procesatoare cuantice din lume. Primul raport, ce va fi lansat în 2021, va include autoevaluări efective furnizate de producători.
Bazat pe un pachet software open acces, Q-score este construit pe 3 piloni: Application driven: Q-score este singurul sistem de măsurare bazat pe algoritmi cuantici disponibili pe termen scurt și care măsoară capacitatea unui sistem cuantic de a rezolva probleme operaționale practice; Deschidere și ușurință în utilizare: universal și gratuit, Q-score beneficiază de abordarea neutră a tehnologiei Atos. Pachetul său software, inclusiv instrumentele și metodologia, nu necesită o putere de calcul mare; Obiectivitate și fiabilitate: Atos combină o abordare independentă de hardware și tehnologia utilizată cu o puternică expertiză în proiectarea și optimizarea algoritmilor, dobândită prin colaborarea cu unele dintre cele mai mari companii din lume și lideri în domeniul cuantic. Metodologia utilizată pentru a construi Q-score va fi făcută publică și deschisă evaluării.
Un kit software gratuit, care să permită rularea Q-score pe orice procesor, va fi disponibil în primul trimestru din 2021. Atos invită toți producătorii să ruleze Q-score pe tehnologia lor și să-și publice rezultatele.
Datorită capabilităților avansate de simulare qubit ale Atos Quantum Learning Machine (Atos QLM), puternicul său simulator cuantic, Atos poate oferi estimări Q-score pentru diferite platforme. Aceste estimări iau în considerare caracteristicile furnizate public de producători. Rezultatele variază în jurul unui scor de 15Q, dar progresul este rapid, cu un scor Q mediu estimat acum un an de 10Q și un scor Q mediu estimat pentru anul viitor de peste 20Q.
Q-score a fost revizuit de către Atos Quantum Advisory Board, un grup de experți internaționali, matematicieni și fizicieni, care s-a reunit pe 4 decembrie 2020.
Urmărește-ne și pe Google NEWS
One Reply to “Francezii de la Atos lansează Q-score, singurul instrument de măsurare și evaluare a performanței și superiorității cuantice”
Comments are closed.