Auchan donează peste 230.000 lei pentru educația copiilor din medii defavorizate

Peste 230.000 de lei au fost donați de Auchan pentru programul Fundației FARA –  Combaterea Sărăciei prin Educație. Scopul acestui program este de a oferi suport educațional, familial și social copiilor proveniți din medii vulnerabile și familiilor acestora. Suma a fost strânsă în cadrul unei campanii derulate în hipermarketurile Auchan în perioada 30 septembrie – 31 decembrie 2020, prin care pentru fiecare jucărie de pluș Titi achiziționată, compania a donat câte 7 lei către Fundația FARA.

De 30 de ani, eforturile Fundației FARA au ca scop combaterea efectelor sărăciei, îmbunătățirea vieții copiilor și adulților cu dizabilități și a tinerilor care, la împlinirea vârstei de 18 ani, nu beneficiază de sprijinul adecvat al unei familii. În ultimul an, Fundația FARA a sprijinit 1335 de beneficiari din București, Ilfov, Suceava și Satu Mare, oferindu-le îngrijire, dragostea unei familii adevărate și soluții la nevoile lor speciale, prin case de tip familial pentru copiii lipsiți de grija familiei și adulții cu dizabilități permanente, centre de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, adăpost și pregătire pentru o viață independentă a tinerilor nevoiți să părăsească centrele de plasament.

Copiii din familii vulnerabile sunt cei mai expuși riscului de excluziune socială, abandon familial și școlar. Din păcate, 4 din 10 copii din România provin din familii sărace (World Bank, 2018). Prin tot ceea ce facem, ne concentrăm să găsim soluții pentru a-i sprijini constant pe copiii săraci, atât timp cât au nevoie, pentru a le asigura mediul necesar dezvoltării și pregătirii pentru un viitor pe care, în final, ei îl decid cum va fi. Fiecare an de școală în plus scade riscul de sărăcie. De aceea, prin programele noastre, încurajăm copiii să nu renunțe la școală, facem teme cu ei după ce termină orele, le asigurăm masa de prânz. Suntem recunoscători companiei Auchan Retail România pentru susținere și pentru că, prin politica sa de CSR, contribuie la schimbări sustenabile în comunitățile cele mai vulnerabile –  Regina Bulai, Director Asociat Fundația FARA

Pentru a veni în sprijinul eforturilor de a reconstrui viitorul acestor copii, Auchan l-a adus în magazinele sale pe castorul Titi, o jucărie de pluș menită să aducă o bucurie clienților, cât și hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte, suport pentru efectuarea temelor și materiale educaționale pentru copiii din grija Fundației FARA. Astfel, donația sumei aferente vânzării jucăriei Titi contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor după cum urmează:

  • – Vânzarea unei jucării Titi oferă o masă caldă pentru doi copii;
  • – Vânzarea a 6 jucării Titi oferă o masă caldă unui copil, timp de o săptămână;
  • – Vânzarea a 45 de jucării Titi asigură materiale educaționale pentru 40 de copii, timp de o lună;
  • – Vânzarea a 70 de jucării Titi asigură o masă caldă pentru 140 de copii;
  • – Vânzarea a 100 de jucării Titi asigură materiale de igienizare pentru bucătăriile în care se gătește mâncarea pentru copii.

În cele trei luni de campanie, clienții Auchan au achiziționat peste 33.000 de jucării de pluș Titi, 7 lei din fiecare achiziție fiind direcționați către Fundația FARA România. Castorul Titi se poate achiziționa din orice hipermarket Auchan, din magazinele MyAuchan din benzinăriile Petrom sau poate fi comandat din magazinul online auchan.ro sau aplicația Auchan, prețul unei jucării fiind de 24,90 lei.



Urmărește-ne și pe Google NEWS