Cum arată Planul pentru Climat 2030 lansat de Auchan Retail
Auchan Retail anunță ambițiile sale pentru climat 2030, în concordanță cu Acordul de la Paris, cu privire la limitarea încălzirii globale la 1.5 grade Celsius sau cu mult sub 2 grade Celsius. Compania va integra în fiecare segment al strategiei de business obiective clare, menite să contribuie la un viitor mai sustenabil, prezervând planeta. Retailerul se va concentra pe toate cele 3 scopuri: echipamente frigorifice, energie, transporturi și produse.
Scopul 1 și 2 fac referire la emisiile de gaze cu efect de seră din agenți frigorifici și energie, asociate funcționării magazinelor, în timp ce scopul 3 este legat de emisiile de gaze cu efect de seră din amonte și din aval, din produse și transporturi.
Pentru a-și putea seta obiectivele, Auchan Retail a început măsurarea emisiilor în urmă cu doi ani. Astfel, până în 2030, compania își propune să reducă emisiile de CO2 cu 46% față de 2019, pentru Scopurile 1 și 2, respectiv cu 25% față de 2020 pentru Scopul 3, Produse și Transport. De asemenea, compania anunță că și-a setat să devină neutră până în 2043, pe Scopurile 1 și 2.
Pentru a atinge aceste obiective, planul pentru climat 2030 al Auchan Retail se concentrează pe 4 perimetre de acțiune: energie, echipamente frigorifice, transporturi și produse. La capitolul energie, compania are în plan o reducere cu 40% a consumului de energie a magazinelor și utilizarea a 100% energie electrică regenerabilă până în 2030, precum și să devină un producător de energie regenerabilă.
În ceea ce privește perimetrul echipamentelor frigorifice, scopul este de a diminua cu 90% emisiile de gaze cu efect de seră asociate scurgerilor de gaze refrigerante. De asemenea, pentru îmbunătățirea zonei de transporturi, mizele sunt de a evolua de la mixul de transport actual către maritim și feroviar, de a optimiza umplerea și traseele camioanelor cu ajutorul unor noi soluții digitale înlocuind progresiv sursele de energie fosilă utilizate cu carburant alternativ, pentru promovarea unei mobilități sustenabile.
Totodată, pentru Scopul 3, legat de produse, Auchan Retail va continua dezvoltarea gamelor de articole cu proteină pe bază de plante și eforturile de informare și implicare a clienților în adoptarea unui consum responsabil. De asemenea, se vor favoriza producătorii locali pentru crearea unui lanț de aprovizionare cât mai scurt, precum și construirea, împreună cu furnizorii locali, unor modalități de decarbonizare a produselor, în mod special, a celor de filieră și marcă proprie. Pentru acest demers, principalele pârghii de acțiune constau în construirea unui eco-design al produselor, energii regenerabile, combaterea risipei alimentare, eficacitatea produselor și economie circulară, setând noi standarde pe viitor pentru practici agriculturale sustenabile.
Auchan România menționează, de asemenea, că a început procesul de eficientizare a rutelor de transport pentru camioane, transportul pe segmentul de magazine de proximitate fiind realizat cu camioane pe bază de gaz natural comprimat. Un alt exemplu în acest sens este noul depozit logistic de la Călan care contribuie la reducerea emisiilor de CO2 prin scurtarea rutelor de aprovizionare și optimizarea rutelor de transport. Depozitul este catalogat în clasa A, eficient din punct de vedere energetic. De asemenea, instalațiile frigorifice prevăd un consum redus de energie, cu 25% mai mic față de variantele tehnice obișnuite. În ceea ce privește gama de produse, Auchan deține mai multe filiere proprii, prin care pune la dispoziția consumatorilor produse proaspete, sănătoase și locale, și desfășoară programul Zero Risipă, cu scopul de a reduce amprenta de carbon prin eliminarea risipei alimentare. Un alt pilon de sustenabilitate al companiei îl reprezintă transformarea și eliminarea ambalajelor din plastic de unică folosință, pe întreg lanțul valoric, atât pentru reducerea poluării, cât și pentru a diminua producerea de plastic virgin din combustibili fosili.
Auchan a realizat de-a lungul timpului o serie de proiecte de mediu, de reciclare, eliminare a plasticului și economie circulară, pe întreg lanțul valoric, prin care își propune să contribuie la un viitor mai bun și mai sustenabil, promovând și susținând consumul responsabil. Planul pentru climat 2030 vine în completarea tuturor acestor demersuri ca o nouă etapă, care vizează transformarea companiei într-o marcă recunoscută pentru angajamentul său în lupta pentru protejarea planetei.
Urmărește-ne și pe Google NEWS