Cum a câștigat Klaus Iohannis 320.000 de euro folosind acte false
Afacerile imobiliare ale președintelui României au ieșit la lumină în momentul în care Klaus Iohannis a devenit primar al orașului Sibiu, în anul 2000. Conform propriei declarații de avere, Iohannis deține șase imobile, toate în orașul natal: 3 case, 2 apartamente și un spațiu comercial.
Potrivit investigației Rise Project, patru dintre acestea sunt deținute ilegal, fiind obținute în urma unei retrocedări imobiliare bazate pe acte false. Este vorba despre imobilul aflat în str. Nicolae Bălcescu, nr 29, din Sibiu, aflat în coproprietatea soților Iohannis din anul 1999, la parterul căruia se află un spațiu comercial.
Proprietatea în cauză face obiectul unei cercetări penale începute în anul 2000, în care președintele României, soția sa și altă familie, Baștea, sunt acuzați de uz de fals. Soții Iohannis nu au fost trimiși în judecată până în prezent.
Certificatul de moștenitor care le-a oferit soților Iohannis și familiei Baștea dreptul de proprietate asupra imobilului din centrul Sibiului a fost anulat în instanță în 2005. Totuși, titlurile de proprietate sunt valabile și astăzi.
Spațiul comercial a fost închiriat către banca Raiffeisen în 2001, generând un venit de 640.000 de euro în ultimii 14 ani, conform documentelor aflate în posesia jurnaliștilor Rise Project. Jumătate din această sumă a ajuns la familia Iohannis.
Klaus Iohannis a folosit banii proveniți din chiria spațiului comercial pentru a achiziționa alte trei imobile. Astfel că, putem afirma că cel puțin 4 din cele 6 case ale familiei președintelui sunt obținute ilegal.
Citește și Despre cum poți obține cash pentru firma ta!
Urmărește-ne și pe Google NEWS