Cum poți cheltui bonuri de masă folosind Apple Pay
Angajații care primesc bonuri de masă Sodexo în format digital le pot integra acum în sistemul Apple Pay. Utilizatorii de iPhone mai pot include în aplicația Apple Pay și tichetele de cadou și culturale.
Aceștia vor putea plăti utilizând direct telefonul sau smartwatch-ul Apple, fără a mai scoate cardul Sodexo. Sistemul de plată oferit de Apple Pay este securizat cu Face ID, Touch ID sau codul de deblocare al telefonului. Tehnologia funcționează pe Apple Watch, iPhone 6 și toate modelele apărute ulterior.
În România, procentul tranzacțiilor contactless se situează la aproape 70% din totalul tranzacțiilor cu cardul, peste nivelul de 50% înregistrat la nivel european. În cazul utilizării cardurilor de masă, ponderea este și mai mare. Astfel, 96% dintre clienții Sodexo preferă deja avantaje oferite de cardul contactless, iar tranzacția medie înregistrată este de 42 RON.
În ultimele 6 luni, Sodexo a înregistrat o medie de 2,75 milioane de tranzacții contactless pe lună. Această medie se află în creștere datorită rapidității și eficientei executării plăților sub 100 RON.
5 moduri în care Instagram a transformat marketingul digital
Serviciul Apple Pay are peste 383 milioane de utilizatori în întreaga lumea fiind în topul securității serviciilor de plăți cu telefonul. La nivel mondial, plățile cu telefonul vor crește cu 28% până în 2022 devenind, după cardurile de debit, cea mai utilizată metodă de plată.
Urmărește-ne și pe Google NEWS