Cum să ai venituri de 300.000 euro pe an din mâncare sănătoasă vândută online

Ograda Verde, o microfermă ce comercializează online mâncare sănătoasă: carne de pui, curcan și produse derivate de la animale hrănite 100% natural, a înregistrat anul trecut i cifră de afaceri de 300.000 euro, o creștere de 27% față de anul precedent. Pentru anul acesta, compania mizează pe o creștere de 20% față de 2020, pe fondul fidelizării bazei de clienți care caută produse din carne provenite de la animale crescute și hrănite natural, dar și deschiderii crescute către adopția unui stil de viață bazat pe eliminarea din alimentație a ingredientelor nocive.

Clienții noștri sunt persoane preocupate de un stil de viață sănătos, în marea lor majoritate părinți, care evită produsele procesate și cu o proveniență nesigură. Trasabilitatea produselor noastre, gustul ca de gospodărie, dar mai ales procesul lent de creștere axat pe hrană 100% naturală  reprezintă argumente în vânzare, atrăgând de asemenea un grad mare de recurență. Diversificarea portofoliului, urmând aceleași principii, a venit natural, mai ales pe fondul creșterii interesului pentru un stil de viață sănătos, în contextul pandemiei – Victor Cămărășoiu, fondator Ograda Verde

Victor Cămărășoiu – fondator Ograda Verde

Dinamica pozitivă a vânzărilor online generate de microferma situată în Breaza, județul Prahova, a fost influențată parțial de contextul pandemic ce a favorizat segmentul de e-commerce și de extinderea portofoliului de produse, către zone complementare. Astfel, dacă în 2019 valoarea coșului mediu de cumpărături era de 220 de lei, în primele două trimestre din 2020 a crescut la 270 de lei pe fondul contextului pandemic, iar odată cu introducerea de noi produse în portofoliu, în toamna anului trecut, media a crescut la 340 de lei.

Cei care cumpără produse de pe OgradaVerde.ro se încadrează în general în grupa de vârstă 24-45 de ani, au studii superioare, venituri peste medie și o cultură dezvoltată în privința alimentației. Un procent semnificativ – peste 75% -sunt părinți care doresc să asigure o alimentație sănătoasă copiilor. De altfel, 1 din 3 clienți comandă de cel puțin 2 ori pe lună, consumând frecvent produse proaspete din carne de pasăre.

Peste 260 de produse în portofoliul de mâncare sănătoasă

Portofoliul de produse comercializate pe ogradaverde.ro conține 16 produse proprii și aproximativ 250 de produse de la parteneri, producători locali care folosesc ingrediente și materie primă 100% naturale. Coșul mediu cuprinde 7 produse. Pe primele locuri în preferințele de achiziție rămân produsele Ograda Verde, respectiv carnea de pui, urmată de carnea de curcan și de produsele lactate. 

Produsele de la parteneri trebuie să îndeplinească simultan conditii care sunt în egală măsură importante: trebuie să fie naturale 100%, fără conservanți, coloranți sau aditivi alimentari, gustul acestora trebuie să treaca testul familiei noastre, iar activitatea micului producător trebuie să fie autorizată de către direcția sanitar veterinară pe raza căreia își desfășoară activitatea – Victor Cămărășoiu

Grija permanentă pentru păstrarea calității și menținerea liniei strategice de dezvoltare au dus la creșterea constantă a bazei noastre de clienți și la recurența comenzilor acestora, chiar și în lunile de vară, care în mod tradițional sunt caracterizate de scăderi ale vânzărilor.

Pentru 2021, Ograda Verde își propune să consolideze portofoliul de produse și să investească în extinderea capacității de livrare, odată cu înnoirea flotei frigorifice proprii.

Microferma Ograda Verde a fost înființată în 2012 de către Victor Cămărășoiu, după o investiție de 50.000 de euro. Conceptul care stă la baza businessului se bazează pe promovarea strategiei farm to fork, cu un lanț alimentar scurt și o trasabilitate clară a produselor. Păsările de la Ograda Verde sunt crescute liber, cu hrană 100% naturală și un ritm de creștere lent. Centrul de sacrificare este autorizat de catre direcția sanitar-veterinară, iar transportul către client se face cu masini frigorifice la temperatură controlată, în 24 de ore de la sacrificare.



Urmărește-ne și pe Google NEWS