Echipa UPB din România câștigă locul 1 și 10.000 euro în cadrul unei competiții internationale pentru proiecte de sustenabilitate
Echipa Universității Politehnica din București a câștigat cea de-a X-a ediție Atos IT Challenge și un premiu de 10.000 euro. Studenții români au surclasat alte 143 de echipe din cadrul unor universități de prestigiu din 28 de țări.
Obiectivul provocării a fost dezvoltarea unor soluții digitale care să susțină multiple inițiative și domenii din aria decarbonizării, ajutând companiile și societatea să abordeze schimbările climatice. Echipele au trebuit să dezvolte o aplicație funcțională, o aplicație mobilă, un serviciu sau o simulare pentru a sprijini industria, comerțul sau indivizii care au nevoie de decarbonizare.
După o primă rundă inițială, în care au fost selectate 15 echipe, juriul Atos IT Challenge, format din experți și directori Atos, a ales trei finaliști. Aceștia sunt:
Premiul I – Câștigătorul concursului: Universitatea Politehnică din București, România
Tire2Tire este un dispozitiv hardware care îi ajută pe șoferii de camioane să reducă cantitatea de combustibil fosil utilizată necorespunzător și să minimizeze emisiile de carbon ale vehiculelor. Folosind un algoritm de machine learning, Tire2Tire catalogează calitatea anvelopelor pentru camioane și trimite datele către managerii flotei de camioane, responsabili de întreținerea acestora. Echipa a câștigat 10.000 de euro.
Premiul II: Fh Südwestfahlen, Germania
GreenList este o listă de cumpărături inteligentă, bazată pe aplicație mobilă, care simplifică cumpărăturile de produse alimentare și contribuie la reducerea emisiilor de CO2 din industria alimentară. Aplicația le permite consumatorilor să aleagă cele mai sustenabile produse în funcție de bugetul în care se încadrează. Ca urmare, crește cererea de produse ecologice, care, la rândul său, scade emisiile de CO2. Echipa a câștigat 5.000 de euro.
Premiul III: Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Franța
green’it este o aplicație mobilă care conectează utilizatorii la o rețea de companii ce sunt dedicate consumul sustenabil, precum și la o serie de asociații ecologice ce caută ajutor în activitățile de protecție a mediului. Echipa a câștigat 3.000 de euro.
Fiecărui student din cele trei echipe i s-a oferit posibilitatea de a face un stagiu de practică la Atos sau de a lucra alături de companie în dezvoltarea proiectului propus.
Premiu special: Universitatea Germană din Cairo, Egipt
BeatTheReceipt utilizează cele mai noi tehnologii pentru a indentifica un proces alternativ de tipărire a chitanțelor. Astfel, digitalizarea procesului de tipărire a chitanțelor presupune generarea unor coduri QR care, odată scanate, redirecționează clientul către chitanță.
Atos a dezvăluit, de asemenea, tema pentru Provocarea IT 2022: „La Lună … la Marte … și la stele”. Echipele participante de anul viitor vor trebui să exploreze modul în care datele pot fi utilizate din spațiu în cadrul ecosistemelor bazate pe date digitale pentru a avansa progresul umanității, atât în spațiu, cât și pe Pământ.
De la demararea sa în 2012, Atos IT Challenge a oferit studenților din întreaga lume posibilitatea de a dezvolta aplicații conectate la tendințele majore ale revoluției digitale, cum ar fi smart mobility, mașinile conectate, mass-media interactivă, viața conectată, „dreptul de a fi uitat” , blockchain și inteligență artificială. Studenții sunt îndrumați de membrii comunității științifice Atos care oferă sprijin tehnic și practic, sfaturi și încurajări.
Detalii despre proiecte aici.
Mai multe informații despre provocarea IT: www.atositchallenge.net
Urmărește-ne și pe Google NEWS