Endava, cu operațiuni și în România, și-a dublat capitalizarea la 1 an de la listarea pe NYSE – $2.07 mld

Print Friendly, PDF & Email

Endava, prezentă pe piața locală cu șapte centre de livrare, ajunge la o capitalizare aproape dublă, 2.07 miliarde de dolari, pe 26 iulie 2019, la un an de la listare. Prețul pe acțiune a înregistrat, de asemenea, o creștere de 91.5%, ajungând la 38.31 de dolari de la o valoare inițială de 20 de dolari pe acțiune la 26 iulie 2018.

Endava are peste 2,700 de angajați în România în centrele sale de livrare din Cluj-Napoca, Iași, București, Pitești, Târgu-Mureș, Timișoara și Brașov (TM și BV au fost deschise în iunie 2019), dintr-un total de 5,573 la nivel global, raportat la sfârșitul trimestrului 3 (31 martie 2019).

Piața de software pe care activează Endava este estimată la 390 de miliarde de dolari în 2019, cu un potențial de a atinge 622 de miliarde de dolari în 2022, conform raportului IDC Worldwide Digital Transformation Spending Guide, lansat în octombrie 2018.

În ceea ce privește clienții, în prezent, veniturile Endava sunt generate în mare parte de companii activând în industria de plăți și servicii financiare, urmate de cele din tehnologie, media și telecomunicații (TMT) și alte sectoare economice precum bunuri de consum, retail sau logistică. În ultimii 5 ani, 89.1% din veniturile raportate în fiecare an fiscal au fost generate de clienții existenți în portofoliu în anul precedent.

În luna iunie, Endava a vândut divizia sa de fintech către clientul Worldpay. La momentul vânzării, divizia avea 138 de angajați în sediul Endava din București. În prezent, 291 de angajați Endava lucrează pe proiectele Worldpay, în plus față de cei 138 de angajati din divizia fintech.



Urmărește-ne și pe Google NEWS