Eurovision, câți bani face (sau pierde) țara gazdă
Show-ul Eurovision 2019 a fost transmis de televiziunea publică din Israel, KAN. Bugetul total pentru această ediție a atins suma de 28,5 milioane de euro. Peste 50% din această sumă, 16.5 milioane de euro, reprezintă împrumutul luat de rețeaua de TV KAN pentru a organiza Eurovision 2019.
Eurovision are o istorie de peste 60 de ani și sute de ore de transmisie Live. În toată această perioadă, peste 1.500 de melodii au fost interpretate pe scena Eurovision de artiști provenind din 50 de țări.
Cea mai mare audiență Live a fost înregistrată în 2001, la Copenhaga. Stadionul Parken care a găzduit spectacolul a adunat 38.000 de spectatori. Ediția din 2016 deține recordul pentru cel mai mare număr de oameni care au urmarit Eurovision la televizor sau pe platformele online. 204 milioane de fani au urmărit cel puțin una dintre cele trei părți ale consursului din Stockholm, Suedia.
Eurovision 2019
Anul acesta, gazda Eurovision a fost orașul Tel Aviv, capitala Israelului. Cea de-a 64-a ediția a fost câștigată de Olanda. Duncan Laurence a triumfat cu piesa sa, Arcade. România nu s-a numărat printre cele 10 țări care au intrat în finala concursului muzical.
Israel este prima țară care nu a finanțat televiziunea publică KAN pentru organizarea evenimentului. În schimb, KAN va trebui să restituie împrumutul de 28,5 milioane de euro în 15 ani. Totuși, reprezentanții KAN estimau la finalul anului trecut încasări din bilete și sponsorizări de numai 12 milioane de euro.
Prețurile pentru pachetele de bilete la această ediție au explodat. Dacă până acum un pachet pentru cele două semifinale și finală costa aproximativ 600 euro, anul acesta prețurile au fost de circa 1.300 de euro. Poate acesta este și motivul pentru care în Tel Aviv au aterizat doar aproximativ 5.000-7.000 de turiști. În condițiile în care administrația capitalei Israelului estima peste 20.000 de turiști pentru Eurovision 2019.
Bugete de organizare între 15-60 milioane de euro per ediție
Eurovision reprezintă o investiție serioasă pentru majoritatea țărilor. În special pentru cele care nu au ocazia să găzduiască evenimente sportive de mare anvergură, precum campionate europene sau mondiale de fotbal. Orașul gazdă trebuie să pună la dispoziție o locație spațioasă, modernă, pentru reprezentațiile Live.
Sunt sute de proiectoare, ecrane imense cu LED, care de transmisie și alte elemente de logistică costisitoare. Apoi, membrii echipelor calificate în concurs trebuie să locuiască într-un complex în apropierea locației evenimentului. Acesta se numește Satul Eurovision. Aceste investiții se ridică la sume între 15 și 60 de milioane de euro.
Cea mai extravagantă gazdă a fost capitala Azerbaidjanului, Baku, care în 2012 a cheltuit 60 de milioane de euro. O mare parte din această sumă a fost alocată pentru construirea sălii de concerte Crystal Hall. În anul următor, Suedia a cheltuit de patru ori mai puțin, 15 milioane de euro. Este un caz fericit dacă ne uităm și la nota de plată de 14 milioane de euro a celor 38.000 de turiști care au poposit în Malmo cu ocazia Eurovision 2013.
România a cheltuit 230.000 de euro la Eurovision 2019
Spectacolul este o co-producție între televiziunea gazdă și restul de 41 (în 2019) de rețele TV din țările participante. Acestea plătesc o taxă către
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune. Suma este proporțională cu media de audiență generată de țara respectivă.
Vezi și câți bani aduce Game of Thrones în conturile HBO
Bugetul de participare a României la Eurovision 2019 s-a ridicat la 230.000 euro. Şefa delegaţiei române, Smaranda Vornicu-Shalit, a menționat într-o declarație de presă că taxa țării noastre a fost de 130.000 de euro, iar costurile cu producție și deplasare a delegației au fost de 100.000 de euro.
Franța este una dintre cele mai generoase contributoare. Anul acesta a plătit 300.000 de euro pentru a transmite cele două semifinale și finala. Franța se alătură unui club select alături de Marea Britanie, Spania, Germania și Italia care se califică automat în finală. Acest statut este câștigat încă din 1999 și se datorează taxelor consistente de participare.
Urmărește-ne și pe Google NEWS