Francezii de la Atos se alătură Microsoft Intelligent Security Association pentru a oferi o securitate sporită și servicii simplificate clienților

Print Friendly, PDF & Email

Atos, cu operațiuni și în România, s-a alăturat Microsoft Intelligent Security Association pentru le oferi clienților o securitate sporită. Atos contribuie la ecosistem prin expertiza sa în servicii pentru securitatea informatică prin Azure Security Center și Microsoft Defender for Endpoint. Microsoft Intelligent Security Association reprezintă un ecosistem de furnizori independenți de software sau de servicii de securitate, care și-au integrat soluțiile pentru a oferi mai multă siguranță într-o lume cu tot mai multe amenințări.

Atos a anunțat la sfârșitul lui septembrie un parteneriat și cu Siemens despre care am scris aici.

Atos are un portofoliu în creștere de servicii construite cu tehnologii Microsoft, iar invitația în MISA s-a bazat pe oferta de servicii pentru securitatea informatică ale companiei prin Azure Security Center și Microsoft Defender for Endpoint. Atos își ajută clienții să maximizeze valoarea derivată din capacitățile native de securitate, conformitate și identitate furnizate prin soluțiile Microsoft, integrându-le în strategia de securitate cibernetică.

Ca partener Microsoft Gold, Atos are o practică dedicată cu experți în Microsoft Security în toată lumea.

Ne alăturăm bucuroși ecosistemului Microsoft Intelligent Security Association pentru a ne extinde capabilitățile soluțiilor noastre, a împărtăși informații despre amenințările cibernetice, dar și pentru a colabora cu alți profesioniști și clienți. Combinând puterea Microsoft Security Intelligence cu serviciile de securitate cibernetică ale Atos, oferim clienților noștri opțiuni care se potrivesc cel mai bine cerințelor lor unice de securitate și business – Chris Moret, SVP, Global Head Cybersecurity Services Atos

În luna iunie a acestui an, Atos a fost clasat de agenția Gartner pe a treia poziție la nivel mondial în Managed Security Services (MSS) după încasări, pentru al doilea an consecutiv, cu cel mai mare venit dintre toți furnizorii europeni. Atos are un portofoliu complet de produse și soluții avansate de securitate, consolidând în mod constant expertiza industriei pentru a-și ajuta clienții să transforme riscul în valoare de business, în orice context. Totodată, compania a anunțat recent achiziția Paladion, un furnizor global de MSS din SUA și achiziția digital.security, un jucător independent de top în Franța și BeLux pe domeniul securității cibernetice.

Atos este partener Microsoft Gold, furnizor de Microsoft Azure Managed Services (MSP), care și-a extins recent colaborarea cu Microsoft pentru a accelera împreună transformarea în cloud a celor mai mari clienți SAP. De asemenea, compania a fost desemnată finalista premiului Modern Endpoint Management 2020 Microsoft Partner of the Year.

Mai multe informații despre parteneriatul strategic dintre Atos și Microsoft: https://atos.net/en/about-us/partners-and-alliances/microsoft

Mai multe detalii despre soluțiile Atos de cybersecurity: https://atos.net/en/solutions/cyber-security

 



Urmărește-ne și pe Google NEWS

One Reply to “Francezii de la Atos se alătură Microsoft Intelligent Security Association pentru a oferi o securitate sporită și servicii simplificate clienților”

Comments are closed.