HORNBACH vrea să-mi fac vara sanie: plăcile ceramice și încălzirea prin pardoseală – tema lunii IULIE

Fie că este vorba despre construcții noi sau clădiri vechi, încălzirea prin pardoseală reprezintă una dintre cele mai eficiente soluții pentru obținerea unui mediu confortabil din punct de vedere termic, acest sistem de încălzire fiind o alegere tot mai întâlnită și în locuințele românilor.

Iar pentru că vara reprezintă perioada cea mai potrivită și pentru noi amenajări ale locuinței, HORNBACH pune la dispoziția clienților săi cele mai inovatoare produse și soluții în acest sens.

Aceste sisteme încălzesc încăperea cu căldură radiantă, fiind apreciate îndeosebi de către persoanele alergice și sensibile, pentru că praful nu este ridicat în suspensie, iar aerul nu se usucă, precum în cazul radiatoarelor uzuale. De asemenea, încăperea este mai caldă la nivelul podelei și mai răcoroasă în partea de sus, podeaua nu se încinge niciodată, ci este caldă uniform, fiind ideală pentru menținerea unui nivel înalt de confort.

Totodată, potrivit reprezentanților HORNBACH, implementarea și utilizarea unui sistem de încălzire prin pardoseală nu prezintă costuri foarte mari, în prezent existând sisteme ce permit montarea rapidă și facilă a încălzirilor prin pardoseală ca măsură de renovare de mică amploare în toate spațiile posibile.

Citește și câți bani a făcut grupul HORNBACH în T1 2019!

În funcție de necesități sau preferințe, clienții pot opta pentru două tipuri de sisteme de încălzire prin pardoseală – electrice sau cu apă. La rândul lor, aceste tipuri se divizează în mai multe modele, în funcție de suprafața și proprietățile pardoselei. De asemenea, încălzirea prin pardoseală poate fi montată sub diferite tipuri de materiale, precum gresie, parchet, piatră, marmură sau beton, fără să le altereze în timp.

Ce recomandă HORNBACH privind montarea plăcilor ceramice

Plăcile ceramice sunt placaje flexibile și decorative pentru pereți și podele cu ajutorul cărora se pot amenaja încăperile – culoarea, forma, dimensiunile sau modelul de montaj oferind un impact decisiv aspectului încăperii. Potrivit specialiștilor HORNBACH, indiferent că este vorba despre faianță sau despre gresie, fiecare model de montare are un efect unic.

Potrivit unei reguli generale, o încăpere ar trebui să devină mai deschisă la culoare de jos în sus – podea, perete, tavan. Bineînțeles, în funcție de propriile preferințe, există și excepții. Așadar, pentru a facilita alegerile celor interesați, specialiștii HORNBACH oferă o serie de recomandări generale despre utilizarea plăcilor ceramice:

  • Încăperile mari par mai vii prin folosirea unui model de montare interesant
  • Plăcile de dimensiuni mai mici conferă încăperilor mici un aspect mai plin
  • În spațiile înguste, plăcile dreptunghiulare ar trebui montate pe lat, nu pe lung
  • Camerele lungi pot fi scurtate din punct de vedere optic, punând accentul pe partea frontală
  • Prin montarea plăcilor ceramice pe verticală până la tavan, încăperile joase pot fi alungite din punct de vedere optic
  • Încăperile înalte par mai joase dacă se montează plăcile pe orizontală și în combinație cu brâuri. În astfel de cazuri, evitați să placați pereții până la tavan

Totodată, HORNBACH pune la dispoziție, pe lângă toate produsele necesare montării sistemelor de încălzire prin pardoseală sau a plăcilor ceramice, și servicii de montaj, pentru care oferă 2 ani garanție.

Mai mult, pentru recomandări avizate legate de sistemele de încălzire prin pardoseală și/sau montarea plăcilor ceramice, în magazinele HORNBACH, în zona special amenajată pentru acest proiect, consultanții vor oferi informații avizate celor interesați, pe tot parcursul lunii iulie. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.hornbach.ro.