Knauf Insulation a început producția de vată minerală cu tehnologia ECOSE în România, la 3 luni de la achiziția fabricii din Târnăveni

În luna martie a acestui an, Knauf Insulation a devenit oficial proprietarul fabricii de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni.  Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, a început producția de vată minerală în cadrul fabricii de la Târnăveni, județul Mureș, după finalizarea procesului de retehnologizare și modernizare a liniei de producție existente. 

Potrivit reprezentanților companiei, investiția alocată de Knauf Insulation pentru primele etape ale procesului de modernizare și retehnologizare a liniei de producție existente care produce deja vată minerală cu tehnologia ECOSE® se va ridica la aproximativ 4 milioane euro. Obiectivul Knauf Insulation este acela de a avea una dintre cele mai performante linii de producție din Europa, la cele mai înalte standarde, ce va asigura condiții superioare și sigure de lucru pentru angajați și soluții de cea mai înaltă calitate pentru clienți, precum și cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică.

După achiziționarea fabricii din Târnăveni, Knauf Insulation a demarat procesul de evaluare a spațiului și a capacității de producție. Pentru îmbunătățirea operațiunilor fabricii, pe toată perioada verii au fost desfășurate lucrări de demolare și modernizare a spațiului interior și exterior. În același timp, au fost întreprinse acțiuni de reabilitare și refacere a infrastructurii fabricii din Târnăveni, respectiv instalații, cabluri, redirecționarea conductelor sau a canalizării, cu scopul de a optimiza  procesele de fabricație.

În paralel, începând cu luna iunie, Knauf Insulation a inițiat procesul de retehnologizare a liniei de producție existente, prin alinierea proceselor de fabricație la standardele de calitate ale grupului, fapt ce permite, în prezent, producerea de vată minerală cu tehnologia inovativă ECOSE®.  

Pe tot parcursul lucrărilor, compania a luat toate măsurile de securitate necesare ce se impun pentru siguranța echipelor care au luat parte la acest proces. De asemenea, pentru lucrările de modernizare ale sit-ului, compania a colaborat cu furnizori subcontractați la nivel local cât și național, fapt ce are impact și în economia locală. 

„Odată cu achiziționarea fabricii din Târnăveni, ne-am concentrat toate eforturile pe modernizarea și transformarea spațiului într-unul care să se integreze armonios în dinamica comunității locale, să respecte mediul înconjurător și să completeze specificul locului. Vom avea grijă să urmăm și la Târnăveni angajamentul Knauf Insulation pentru un viitor mai sustenabil, care se reflectă în implicarea de peste un deceniu în jurul a trei piloni esenţiali: daune zero asupra mediului, prin reducerea consumului de energie şi a emisiilor de carbon, reciclarea deşeurilor de producţie, încorporând principiile economiei circulare, respectiv produse și soluții dedicate construirii unor clădiri mai bune și mai durabile”, declară Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria.

Din datele companiei, fabrica Knauf Insulation de la Târnăveni are în prezent o capacitate de producție anuală de peste 6000 tone. În luna septembrie are loc o a doua etapă de retehnologizare a liniei actuale, fapt ce va permite creșterea capacității de producție la peste 8000 tone.

Odată implementat întregul plan investițional, fabrica Knauf Insulation din Târnăveni va asigura o capacitate de producție anuală de circa 60.000 de tone de vată minerală, cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât și piețele din Europa Centrală și de Est.

În momentul de față, la fabrica din Târnăveni își desfășoară activitatea peste 50 de angajați, care beneficiază de condiții de muncă, de instruire și de pachete de beneficii la standardele Knauf Insulation. Din totalul numărului de angajați, 45 provin de la fosta fabrică Gecsat, iar restul au fost angajați după preluarea fabricii de către Knauf Insulation. De asemenea, compania se află într-un proces continuu de recrutare, în funcție de nevoile specifice ale fiecărui departament. Knauf Insulation România numără în prezent un total de 67 de angajați.

“Pentru anul în curs avem în derulare procese de recrutare pentru cel puțin 10 posturi în cadrul echipei de la Târnăveni, iar pe măsură ce vom da startul noii construcții, vom comunica prin intermediul presei, precum și prin anunțuri la stațiile de radio locale posturile disponibile”, declară Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria.



Urmărește-ne și pe Google NEWS