Librex – venituri de aproape 1 milion euro în H1
Librex, unul dintre principalii jucători pe piața de carte, încheie primul semestru al anului în curs cu venituri de 920.000 de euro, cu 147% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Conform reprezentanților, creșterea vine pe fondul serviciul de transport gratuit la orice comandă, oferit în perioada martie 2020 – aprilie 2021, al campaniilor de oferte reale de până la 90% reducere și investițiilor consistente în bugetul de marketing.
Având în vedere că veniturile din primul semestru au aproximativ aceeași valoare cu cifra de afaceri realizată pe tot parcursul anului trecut, ne dorim și ne așteptăm ca în semestrul doi să triplăm numărul comenzilor și al încasărilor – Ionuț Radu, fondator Librex
La zece ani de la înființare, Librex a atins, de asemenea, borna de două milioane de cărți vândute, din care 66% reprezintă autori străini.
Autorii români cei mai căutați de către clienții Librex au fost: Dumitru Constantin Dulcan, Ileana Vulpescu, Irina Binder și Ioana Chicet-Macoveiciuc.Autorii străini cei mai căutați de către clienții Librex au fost: Neale Donald Walsch, John C. Maxwell, Robert T. Kiyosaki, Anna Todd, Sven Nordqvist, Dan Brown.
Urmărește-ne și pe Google NEWS