LifeBox, românii care vor să-i facă și pe unguri să mânânce mai sănătos

LifeBox, startup românesc care mizează pe abonamente de mâncare sănătoasă, se extinde pentru prima dată în afara țării, compania activând începând din această lună și în Budapesta, Ungaria, sub brandul FrissBox.

Cei trei fondatori ai companiei, Radu Bălăceanu, Florin Scarlat și Lukasz Kuzniar, estimează o investiție de aprox. 300.000 euro în acest an pentru extinderea operațiunilor din Budapesta și anticipează că FrissBox va atinge o cifră de afaceri de 5 milioane de euro până la sfârșitul anului 2023.

CITEȘTE ȘI Softbinator Technologies a cumpărat 25% din acțiunile startupului de headhunting TechMind

FrissBox va beneficia de o echipă locală de delivery, pentru livrarea comenzilor la domiciliu. De altfel, în prezent se află în dezvoltare și un departament de Customer Care în Ungaria.

FrissBox pune la dispoziția clienților din Budapesta aceeași gamă de meniuri din portofoliul LifeBox, urmând ca, pe parcurs, acestea să fie adaptate conform specificului local, cu sprijinul a doi specialiști: Chef Dani Sass, o cunoscută personalitate maghiară în domeniul culinar, și Veronika Volher, membru în cadrul Institutului de Sănătate Publică din Ungaria, specializată în nutriție preventivă, sportivă și probleme de obezitate.

Ne plac lucrurile outside the box, așa că ne-am gândit: de ce nu outside the borders. Decizia și dorința noastră de a lansa conceptul LifeBox peste granițe au existat de ceva timp. Primii pași în acest sens urma să îi facem anul trecut, însă, având în vedere contextul pandemic, am hotărât să amânăm lansarea pentru acest an, lucru care s-a și concretizat. Am ales Budapesta pentru că vedem un real potențial în piața din Ungaria, unde conceptul de alimentație sănătoasă este la fel de îndrăgit ca în România și prin această extindere sperăm să ajutăm cât mai mulți oameni să își atingă obiectivele, indiferent că este vorba de slăbit sau menținerea unui stil de viață sănătos – cofondatorii LifeBox

Echipa FrissBox si Chef Alex Cirtu

Noua denumire de FrissBox a fost adaptată contextului local, friss traducându-se proaspăt în limba română, însă conceptul de business va rămâne același. De asemenea, întreaga parte de design, comunicare și arhetip de brand va fi coordonată în continuare de către echipa LifeBox din București.

Meniurile FrissBox sunt deja disponibile pentru pre-comandă prin site-ul www.frissbox.hu, iar primele livrări vor fi realizate începând cu data de 21 iunie 2021.



Urmărește-ne și pe Google NEWS