Master Data Science și Inteligență Artificială la Universitatea Româno-Americană

Americanii de la SAS anunță un nou parteneriat cu Universitatea Româno-Americană din București pentru un program de master în Data Science și Inteligență Artificială în cadrul Școlii de Informatică pentru Managementul Afacerilor. Programul este parte a angajamentului SAS de a forma 5.000 de specialiști români în Data Science până în 2025.

Mizăm pe expertiza, software-ul și specialiștii companiei SAS pentru a ne ajuta studenții să devină mai buni și să își îmbunătățească abilitățile în data science, ținând cont de cererea tot mai mare de astfel de competențe. O carieră în data science bazată pe sprijinul complet oferit de SAS, reprezintă o rampă de lansare pentru orice absolvent în acest domeniu – Alexandru Tăbușcă, decanul Școlii de Informatică pentru Managementul Afacerilor, Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană este una dintre cele mai importante universități din România care vor beneficia de programul SAS Academics, alături de Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Având un număr mare de specialiști talentați cu competențe tehnic solid, România este o piață importantă pentru investiții. Cu toate acestea, piața muncii are mare nevoie de abilități în domeniul tehnologiilor de vârf: Cloud, Advanced Analytics, Machine Learning și Inteligența artificială, combinate cu know-how-ul și mentalitatea de business.

 



Urmărește-ne și pe Google NEWS