Medicover a investit 1 milion de euro în noua clinică The Bridge

Medicover inaugurează clinica Medicover The Bridge, care se situează în clădirea The Bridge 2 din zona Grozăvești-Orhideea. Investițiile totale pentru noua clinică se ridică la 1 milion de euro.

The Bridge este o clinică multidisciplinară, state of the art, cu o capacitate mare de acomodare și fluxuri îmbunătățite. Situată într-o clădire cu certificat Premium Green, care corespunde nevoilor și așteptărilor pacienților Medicover, clinica oferă acces la 24 de specialități medicale și o echipă de 80 de specialiști de top. 

Synevo România inaugurează al doilea său centru de recoltare din…

 Inaugurarea clinicii The Bridge face parte din stategia de extindere a rețelei Medicover în România și este unul dintre proiectele prin care ne-am dorit să fim cât mai aproape de pacienții noștri, să putem răspunde nevoilor lor medicale. Prin crearea acestui spațiu modern și confortabil, ușor accesibil, într-o clădire premium, investițiile alocate pentru noua clinică facilitează accesul pacienților la o experiență medicală completă, punându-le la dispoziție o întreagă rețea de servicii de diagnosticare și tratament aflate la cele mai înalte standarde – Adrian Peake, directorul general al Medicover România

O componentă importantă este și colaborarea cu Cardiogrup, una dintre cele mai mari și specializate echipe de cardiologi din sistemul medical privat din România, coordonată de Prof. Univ. Dr. Dragos Vinereanu.

Dotări de ultimă generație

Noua clinică Medicover The Bridge beneficiază și de dotări tehnologice de ultimă generație care contribuie la îmbunătățirea experienței pacienților: echipamente medicale moderne și dotări tehnologice, cum ar fi e-Receptie, un serviciu digital complet de Self-Check–In și Self-Check-Out, prin care pacienții pot acum să se autentifice, să fie ghidați către cabinetul medicului și chiar să plătească, dacă este cazul, în mai puțin de 30 de secunde.

Mai mult, în aceeași idee a eficientizării timpului pacienților, în clinica The Bridge va fi introdus curând și serviciul Medicover Express – o aplicație digitală care ajută la eliminarea timpilor de așteptare din clinici și îi ajută pe pacienți să aibă acees rapid la o specialitate medicală.



Urmărește-ne și pe Google NEWS