Medicover atrage o finanțare de 120 mil euro pentru dezvoltare pe piețele din România și Polonia
Medicover AB (companie listată public) a plasat cu succes prima sa emisiune Schuldschein (instrument de finanțare a unei afaceri, de tipul obligațiunilor, specific pieței germane), în valoare totală de 120 milioane euro, cu tranșe în euro și perioade de scadență de cinci, respectiv șapte ani, rate fixe și variabile.
De ce este important
- Emisiunea a fost suprasubscrisă, depășind valoarea inițială de 100 de milioane de euro
- Prin această tranzacție, Medicover și-a diversificat sursele de finanțare și și-a extins substanțial baza de investitori, în special în zona investitorilor instituționali din Germania, Polonia, dar și de pe continentul asiatic.
- Cererea pentru această emisiune și pentru tranșele aferente a fost mare, ceea ce reflectă situația financiară bună a companiei.
- Medicover are în România o rețea de 36 de clinici
Medicover, care a avut venituri de 59 de milioane de euro pe piața locală în primul semestru din 2019, își consolidează în felul acesta nivelul de lichiditate, profitând de condițiile bune din piață, unde marjele sunt cuprinse între 1,2% și 1,5%, atât pentru tranșele cu rate fixe, cât și pentru cele cu rate variabile, cu perioadă de scadență de cinci și șapte ani.
Acest acord consolidează semnificativ poziția grupului Medicover și ne permite să ne dezvoltăm programele de achiziție de pe piețele din Polonia și România. Ne bucurăm să vedem că organizații importante ne susțin creșterea și planul de dezvoltare. În ultima perioadă, ne-am extins foarte mult pe piața poloneză de stomatologie, unde am extins rețeaua cu 15 noi clinici și am majorat numărul de spitale deținute, ajuns acum la peste 20 unități la nivel de grup, incluzând Spitalul Pelican din Oradea și Spitalul Neomedic din Polonia. Intenționăm să continuăm să ne extindem rețeaua de clinici în România – unde am adăugat deja rețelei 11 noi clinici, printre care Dr. Luca, Iowemed și centrele medicale Phoenix – și să lansăm un program similar în Polonia – John Stubbington, COO Healthcare Services, Medicover
Instituțiile financiare Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (Helaba), ING Bank, și Skandinaviska Enskilda Banken AB (companie listată public), filiala Frankfurt, au acționat împreună în această tranzacție în calitate de intermediari.
Urmărește-ne și pe Google NEWS