Mihai Bucuroiu, Vegis.ro: Românii vor să trăiască verde

Print Friendly, PDF & Email

Mihai Bucuroiu este fondator Vegis.ro, unul dintre cei mai mari magazine online de produse bio și naturiste din România. Primul trimestru a adus o creștere a businessului cu 10 procente, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările înregistrate în primele săptămâni de vară au adus deja confirmarea că investiția în extinderea portofoliului de produse naturiste specifice sezonului a fost una inspirată.

Vegis.ro a încheiat primul trimestru din 2018 cu o cifră de afaceri de 3.8 milioane de lei, iar tendința ascendentă se va menține și pentru perioada următoare, e de părere Mihai Bucuroiu.

Tot mai mulți români renuntă la mâncărurile procesate sau cu ingrediente chimice, în favoarea celor vegane sau bio, însă pentru a-i convinge să cumpere este nevoie de mai mult decât să listezi produsul pe site. Vegis.ro oferă suport în plasarea comenzilor și descrieri complete în privința ingredientelor, valorilor nutriționale și calităților produselor. Contează enorm, mai ales pentru un client aflat la primele contacte cu varietatea produselor naturiste

Cele mai căutate categorii de produse în 2018 au fost suplimentele naturale, alimentele și cosmeticele naturiste.

Categoria cosmeticelor se bucură de o dinamică remarcabilă, atât prin creșterea interesului din partea publicului, cât și datorită dezvoltării ofertei, în special din partea producătorilor români.

Peste 60% dintre clienții Vegis.ro sunt femei, din categoria activă de vârstă, 25-45 ani, preponderent din mediul urban. Anul trecut au fost atrași mai mulți clienți din segmentul de vârstă 25-35 ani, persoane foarte informate și foarte interesate de adoptarea unui stil de viață sănătos. Din această perspectivă, eforturile de documentare extinsă a produselor se dovedesc a fi un avantaj competitiv, după cum a explicat Bucuroiu pentru Digital-Business.ro.

Schimbarea comportamentului consumatorului

Cele mai vândute produse în prima parte a anului au fost uleiul de cocos, scorțișoara, produse pe bază de bicarbonat, miere de Manuka și lăptișorul de matcă. Topul județelor în care se plasează cele mai multe comenzi rămâne dominat de București (care reprezintă 38% din total), urmat de Cluj, Timiș, Iași și Brașov, iar media coșului de cumpărături se menține la 140-150 de lei.

Ne bucurăm să observăm o creștere de 30% față de anul trecut în rândul vânzărilor de produse pentru plajă și remarcăm o preocupare continuă și intensă pentru produsele care au într-un procent cât mai ridicat ingrediente naturale și pentru cele care oferă o protecție ridicată, evidențiind categoric dorința românilor de a duce o viață cât mai verde și mai aproape de natură

Vegis.ro
Mierea de Manuka, printrre produsele – vedetă de la Vegis.ro

Pe de altă parte, 2019 a venit cu o schimbare a comportamentului utilizatorului. Deși valoarea coșului mediu rămâne similară, acesta este în schimb mult mai divers.

Am observat o creștere a numărului de produse din coș. Românii cumpăra mult mai variat, au dispărut produsele vedetă. Diversificarea semnalează o mai mare deschidere către testarea mai multor produse naturiste și a noutăților disponibile pe piața din România

Provocările pieței bio

Chiar si după 7 ani de funcționare, în 2019, Bucuroiu spune că are încă de rezolvat multe provocări ale pieței. Competiția offline – online, este una dintre ele.

Sunt încă puțini producători care înțeleg că trebuie să acorde o atenție diferită mediului online și să sprijine magazinele online care alocă bugete importante de marketing pentru a le face conoscute produsele. Unii ne consideră chiar și competitori, nu au departamente specializate pentru online, nu oferă detalii suficiente despre produse și nu oferă un suport magazinelor online

Potrivit fondatorului, dintre cei aproximativ 120 furnizori ai Vegis.ro, 95% sunt români. Însă, ca producători, doar o treime sunt români.

Inclusiv piața de produse naturiste este diferită de restul zonei de e-commerce, gradul de încredere fiind un factor esențial în succesul businessului.

Pentru ca dezvolți un business cu produse naturiste, clientul are incredere în tine atunci când face o alegere sănătoasă pentru stilul său de viață – a mai precizat Bucuroiu.

De altfel, Vegis.ro a făcut la începutul anului un sondaj care a arătat tendințele pieței. Peste 80% din cei care au răspuns au asociat produsele naturiste și bio cu un stil de viață mai sănătos.

Vegis.ro
Preferințele românilor pentru stilul de viață sănătos,
evidențiate într-un sondaj vegis.ro

Sursele online de informare sunt preferate de 70% dintre respondenți, iar revistele de specialitate sunt consultate de 43% dintre aceștia. Cumpărăturile sunt făcute la magazine specializate (62%), aproape jumătate apelând la magazinele online de produse naturiste, bio și vegane.

Decizia de achiziție este influențată de medici (nutriționist sau medic de familie) și informațiile oferite de magazinele de specialitate. 75% au încredere mare sau foarte mare în recomandările nutriționiștilor, respectiv 70% în magazinele de specialitate. 41% acordă acest grad de încredere farmaciștilor, iar doar 30% au încredere în sfaturile cunoștințelor.

Produsele organice sunt vârful piramidei. La bază, însă, este faptul că ne face bine să consumăm mai multe produse naturiste, cu ingrediente naturale. Fie că vorbim despre alimente, despre cosmetice, suplimente, superalimente sau chiar detergenți, faptul ca au ingrediente naturale reprezintă un lucru extrem de important când ne gândim la toate substanțele procesate la care ne expunem zi de zi

Previziuni 2019

Vegis.ro a încheiat 2018 cu o cifră de afaceri de 2,6 milioane de euro, înregistrând o creștere de 40% față de anul precedent. Evoluția pozitivă s-a datorat fidelizării clienților, dar și creșterii în ansamblu a pieței produselor naturiste din România cu aproximativ 20%. Pentru acest an Vegis.ro prognozează o creștere de 20%-25% față de 2018, principalul obiectiv fiind consolidarea creșterii de anul trecut.



Urmărește-ne și pe Google NEWS