Startup-ul local MyCar Assistant introduce un serviciu de înlocuire gratuită a mașinii pe perioada raparațiilor
MyCar Assistant, startup-ul românesc care a dezvoltat o aplicație mobilă pentru șoferi, anunță introducerea unui nou serviciu: prin parteneriatul cu Autonom Assistance, șoferii au acum opțiunea de a solicita o mașină de înlocuire în caz de accident, costul aferent închirierii acesteia fiind suportat în întregime de către compania de asigurări a șoferului vinovat de producerea accidentului.
Conform comunicatului de presă, pentru soluționarea cererii și întocmirea dosarului, șoferii trebuie să introducă în aplicație o serie de informații privind dauna, urmând ca reprezentanții Autonom Assistance să ia legătura cu solicitanții în vederea documentelor necesare, pentru a le pune acestora la dispoziție un autoturism de schimb. Autonom este una dintre cele mai mari companii de leasing operational din țară, iar mașina de înlocuire pusă la dispoziție va fi dintr-o clasa similară cu cea a șoferului care înregistrează cererea.
De asemenea, startup-ul anunță că de la finalul lunii aprilie, prin aplicația MyCar Assistant va fi disponibilă și o nouă opțiune care permite identificarea celei mai apropiate stații ITP. În funcție de localizare, șoferii vor putea căuta cea mai apropiată stație, având posibilitatea fie să efectueze o programare telefonic, fie să primească asistență și să fie ghidați direct până la locație. Pentru început, vor fi disponibile în aplicație peste 800 de stații ITP la nivel național, urmând ca funcționalitatea să fie extinsă pe viitor.
Urmărește-ne și pe Google NEWS