Nagarro, cu birouri și în România, s-a listat pe Bursa de la Frankfurt

Nagarro, firma care în România a integrat anul acesta iQuest, anunță că s-a listat pe bursa de la Frankfurt (Prime Standard) sub simbolul „NA9”, independent de compania mamă Allgeier. Prețul de deschidere a fost de 69 euro/acțiune, ceea ce corespunde unei capitalizări de piață de 785,39 milioane de euro.

Fiind o companie publică independentă, putem acum valorifica propriul brand. Concurăm pe scena globală și ne concentrăm pe creșterea abilității noastre de a oferi cele mai bune servicii digitale către mai mulți clienți. Ne adresăm unei piețe mari, care crește anual cu două cifre, susținută de o evoluție structurală. Suntem încrezători că putem continua creșterea noastră profitabilă și putem oferi valoare tuturor părților interesate – Manas Fuloria, CEO Nagarro

Nagarro a raportat în 2019 venituri de 402 milioane de euro, un EBITDA ajustat de 58 milioane de euro și o marjă EBITDA ajustată de 14%. În primele nouă luni ale anului 2020, veniturile au atins 321 milioane de euro și EBITDA ajustat de 58 milioane de euro, ceea ce înseamnă o marjă EBITDA de 18%. Compania își propune ca rata de creștere a veniturilor organice să fie de aproximativ 15% în 2021 și să revină la nivelurile istorice (2017-2019) pe termen mediu. Nagarro vizează, de asemenea, o marjă EBITDA ajustată de aproximativ 15%.

Nagarro are în plan recrutarea a 50 de IT-iști în România

Într-un comunicat de presă recent, Nagarro anunța că are deschise 50 de poziții în România, cele mai multe fiind dedicate tehnologiei Java. Alte specializări și tehnologii căutate de Nagarro în România sunt: frontend developer, DevOps și .NET.

În urma finalizării fuziunii cu iQuest, Nagarro avea în România la începutul lunii octombrie aproximativ 815 angajați, iar în ultimele două luni a reușit să recruteze încă 20 de specialiști IT. Pentru finalul lui 2020 și începutul anului viitor, Nagarro își propune să atragă încă 50 de profesioniști români în organizație. Noii angajați, la fel și cei actuali, vor lucra remote, în echipe mixte din geografii diferite, cultura Nagarro încurajând un mod de lucru distribuit și un model organizațional antreprenorial, plat și agil, se arată în comunicat.



Urmărește-ne și pe Google NEWS