NETOPIA caută investitori strategici
Procesatorul de plăți NETOPIA Payments, firmă condusă de Antonio Eram, anunță că va diviza liniile de business către noi entități juridice, parte din același grup. Astfel, serviciul de plăți va fi transferat către NETOPIA Financial Services S.R.L, iar cel de marketing digital prin SMS către WEB2SMS S.R.L.
De asemenea, NETOPIA anunță că în perioada următoare se va axa pe cooptarea de investitori strategici:
Activitățile desfășurate de NETOPIA au devenit din ce în ce mai complexe datorită diversității de servicii pe care le oferim. Avem noi oportunități de business, de aceea urmărim să construim o structură eficientă care ne va permite să fim mai supli în alocarea resurselor interne și să ne concentrăm pe inovație și noi parteneriate. În perioada următoare, ne vom axa pe cooptarea unor investitori strategici și vom continua să investim în idei, echipe și proiecte în care există pasiune și viziune – se arată într-un comunict de presă remis Digital Business
În anul 2019, NETOPIA Payments S.R.L. a raportat o cifră de afaceri de 44.195.234 RON, o scădere de aproape 50% față 2018, cu un profit de 2.403.941 RON și un număr de 20 angajați.
Demersul de reorganizare reprezintă o etapă importantă dintr-un amplu proces de dezvoltare strategică pe termen lung în sectorul serviciilor financiare și conexe acestora, precum și lansarea unor noi linii de business care promovează soluții tehnologice inovatoare, anunță reprezentanții NETOPIA . Reorganizarea grupului a început în anul 2020 și continuă cu procesul de autorizare la BNR ca instituție de plată a NETOPIA Financial Services S.R.L.
CITEȘTE ȘI Antonio Eram, Netopia: Integrarea eGold ne pregătește pentru un viitor descentralizat
La începutul anului, NETOPIA a anunțat un parteneriat cu TBI Bank menit să ajute comercianții să-și accelereze businessul. Cu soluțiile digitale pentru finanțarea IMM-urilor de la TBI Bank, comercianții mici și mijlocii își pot finanța, simplu și rapid, planurile de dezvoltare. Află mai multe aici.
Urmărește-ne și pe Google NEWS