Oscarurile IT-ului românesc: Zitec, compania anului 2019
Asociația softiștilor din România a organizat miercuri seara a șasea ediție a Galei ANIS, eveniment în cadrul căruia au fost premiate cele mai importante companii și proiecte care s-au remarcat pe parcursul anului trecut. Compania anului a fost desemnată Zitec, un nume important pe piața IT & Digital Marketing din România, specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate.
În 2019, Zitec a implementat două proiecte naționale de transformare digitală: Regista – un software online de gestionare a documentelor online, utilizat în 400 de primării din 40 de județe din România și Atelierul Digital – un program național de educație privind transformarea digitală, dezvoltat de Zitec în parteneriat cu Google și dedicat celor 7.000 de proprietari de întreprinderi mici și mijlocii din întreaga țară.
Startup-ul anului este Deepstash, aplicație de tip self-improvement care le permite utilizatorilor să-și salveze notițele dintr-o varietate de surse online și domenii: managementul timpului, comunicare, leadership. Deepstash a dezvoltat un mod de auto-organizare, unde utilizatorii își pot crea biblioteci personalizate de idei pe care le pot accesa oricând.
Bitdefender a câștigat premiul pentru Programul Educațional al anului pentru susținerea constantă a programuluiStagii pe bune. Implementat începând cu anul 2005 de Asociația „Studenți și Profesioniști IT&C”, programul își propune plasarea studenților facultăților cu profil IT în stagii de practică, desfășurate pe perioada verii. În 2019, au fost oferite 420 de programe de internship, la care au participat 2650 de studenți.
Premiul pentru Produsul software al anului merge către echipa TypingDNA, o companie de cybersecurity ce a dezvoltat algoritmi si tehnologii proprii de inteligență artificială pentru autentificarea utilizatorilor în funcție de modul în care aceștia tastează. Factorul inovator al TypingDNA este dat de rata ridicată de precizie, de circa 99,9%, iar tehnologia dezvoltată funcționează pe dispozitive mobile și desktop și poate fi integrată pe orice platformă software disponibilă. Un alt diferențiator semnificativ este numărul scăzut al etapelor necesare pentru autentificare, în doar doi pași asigurându-se o precizie ridicată.
Platforma Pollinate, realizată de compania Endava, a câștigat premiul pentru soluția de outsourcing software a anului. În calitate de partener al companiei britanice Pollinate, echipa Endava a dezvoltat în doar 12 luni o soluție digitală de servicii bancare de ultimă generație, care permite băncilor să-și eficientizeze serviciile, respectiv să le faciliteze comercianților acestora cele mai bune experiențe de utilizare, într-un interval de timp foarte ambițios. Platforma este non-invazivă și se poate integra în orice sistem bancar, la nivel mondial.
Qubiz este câștigătorul premiului Proiectul R&D al anului. Compania, furnizor de servicii de dezvoltare software și consultanță end-to-end, a convins juriul printr-un program bazat pe Inteligență Artificială dezvoltat pentru un furnizor global de servicii media care identifică și elimină automat pauzele de publicitate din emisiunile TV înregistrate, astfel încât acestea să poată fi ulterior încărcate mai rapid online.
Proiectul CSR al anului a fost câștigat de Adobe Systems Romania, companie pentru care sustenabilitatea și impactul social reprezintă o parte esențială a culturii organizaționale. În 2019, Adobe a donat peste 61.000 de dolari către diverse cauze, peste 400 de angajați ai companiei au făcut voluntariat, ajutând 30 de ONG-uri din România. De asemenea, anul trecut, peste 200.000 de dolari au fost donați din fondul Adobe Employee Community Fund către 10 proiecte locale.
Clientul anului este UNICEF România, pentru care AB4 Systems a dezvoltat primul sistem de monitorizare și evaluare în timp real, denumit Aurora, care permite lucrătorilor sociali să identifice copiii vulnerabili și să le ofere un pachet minim de servicii sociale pentru a-și îmbunătăți situația. Programul Aurora a fost lansat deja în 400 de comunități din România, având în plan extinderea la toate cele 2800 de comunități în nevoie.
Membrul ANIS al anului a fost desemnat Softbinator Technologies (cunoscut anterior sub denumirea Cornerstone Technologies). Compania s-a remarcat prin suportul activ în proiectele asociației în 2019 – programul Bursele ANIS, realizarea studiului Software & IT Services în România – și a pus la dispoziția asociației resurse de programare web.
Urmărește-ne și pe Google NEWS