Poveștile despre bullying și inteligență emoțională, în topul preferințelor la standul DPH de la Bookfest 2025

Participarea Editurii Didactica Publishing House (DPH) la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2025 a confirmat tendințele recente în educație: părinții și copiii aleg din ce în ce mai mult cărți care sprijină dezvoltarea emoțională, prevenirea bullyingului și învățarea prin joacă.

DPHx Bookfest

Topul vânzărilor DPH a fost dominat de titlurile care abordează teme precum emoțiile, prietenia și încrederea în sine, alături de jocuri educative și enciclopedii interactive. Două noutăți semnate de autori români – Șoricelul Fursec și o întâmplare neașteptată (Simona Epure) și Pandahaț are răbdare. Pandis încă nu prea are (Alexandra Lopotaru) – s-au aflat printre cele mai populare alegeri pentru copii mici.

Seria „Emoțiile lui Noni” de Aurélie Chien Chow Chine continuă să fie un reper în categoria 0-6 ani, alături de titluri care promovează valori esențiale: generozitate, empatie, încredere. Volume precum Invincibil la bullying, 12 emoții importante și Dezvolt valori importante au atras atenția părinților și cadrelor didactice deopotrivă.

„Vedem un interes în creștere pentru titluri care ajută copiii să înțeleagă lumea emoțiilor și să își gestioneze mai bine relațiile. Părinții aleg conștient, căutând resurse care transformă vacanța într-o experiență de dezvoltare și conectare”, a declarat Florentina Ion, fondator și CEO DPH.

Florentina Ion – fondator și CEO Didactica Publishing House

Pentru copiii peste 7 ani, cititorii au preferat cărți de aventură care stimulează imaginația: seria Luna și pădurea magică (Usch Luhn), Minecraft – Cronicile Woodsword sau Legendele românilor (Valentin Tănase).

În zona de non-ficțiune, interesul s-a concentrat pe enciclopedii tematice, benzi desenate și biografii, precum Supereroii din istoria fotbalului românesc și Regina Maria – viața și opera. Jocurile educative, cum ar fi Sunt imbatabil, Microscopul, Mitologia sau Lumea emoțiilor, au fost, de asemenea, printre cele mai căutate produse.

Edițiile de colecție dedicate autorilor clasici, precum Jules Verne, H.G. Wells sau Mihai Eminescu, au completat paleta de preferințe, semnalând o revalorizare a literaturii clasice în rândul tinerilor cititori.

Ne bucurăm că autorii români sunt tot mai prezenți în alegerile publicului, iar cărțile educaționale, în special cele care abordează teme actuale, sunt văzute tot mai mult ca instrumente valoroase și în familie, și la școală”, a adăugat Florentina Ion.



Urmărește-ne și pe Google NEWS