RE/MAX România trece la sistemul de reprezentare exclusivă 100% în cadrul întregii rețele

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, implementează, începând cu luna iulie 2023, o politică de reprezentare exclusivă fie a cumpărătorului, fie a vanzătorului, în cadrul întregii rețele, de peste 750 de membri. Prin acest sistem standardizat, care stă la baza unei piețe imobiliare reglementate și mature, clientul reprezentat are certitudinea că agentul se dedică în totalitate doar intereselor sale, oferindu-i servicii dedicate de promovare, marketing și negociere. Pe de altă parte, fiind unic reprezentant al clientului, consultantul imobiliar își va primi remunerația odată ce tranzacția este finalizată cu succes, iar clientul mulțumit îi poate aduce noi recomandări.

Sistemul de reprezentare exclusivă este o practică generală în alte zone ale lumii, iar succesul și performanțele impresionante în tranzacționare demonstrază că este cel mai potrivit mod de lucru pentru oferirea de servicii excepționale clienților, cât și în vederea dezvoltării unor cariere de profesioniști pentru agenții imobiliari. Un exemplu ar fi America de Nord, unde rata de tranzacționare prin agenți imobiliari depășește 90% din volumul pieței, iar la nivel european, din cele 38 de țări în care compania este prezentă, mai mult de jumătate au adoptat deja politica de reprezentare 100% exclusivă. În Portugalia, o piață imobiliară matură, la cei 10 milioane de locuitori sunt 10.000 de agenți RE/MAX, care lucrează doar în reprezentare exclusivă”, precizează Răzvan Cuc, președintele RE/MAX România.

Potrivit reprezentanților RE/MAX, beneficiile pentru client sunt multiple.

În cazul reprezentării clienților VÂNZĂTORI, consultantul imobiliar va oferi absolut toate informațiile ce țin de piața imobiliară, va raporta periodic clientului acțiunile întreprinse, statusul proprietății în procesul de promovare, evoluția cu privire la calificarea potențialilor cumpărători și a ofertelor, apoi va negocia cele mai bune condiții în interesul vânzătorului, pentru a închide tranzacția în cel mai scurt timp posibil și în cele mai bune condiții din piață.

În cazul reprezentării clienților CUMPĂRĂTORI, agentul va rafina în detaliu nevoile clientului său, făcând apoi căutari specifice în piața liberă, astfel încât în final să propună cumpărătorului pe care îl reprezintă cele mai relevante proprietăți, potrivite nevoilor sale. Apoi, agentul va participa la ofertarea pentru achiziție și negociere în interesul cumpărătorului pe care îl reprezintă, pentru a obține cea mai bună achiziție pentru clientul său.

Agenții RE/MAX România au beneficiat de o perioadă de training specific, dedicat serviciilor de reprezentare exclusivă, obiectivul principal fiind creșterea portofoliului de proprietăți listate exclusiv în rețeaua RE/MAX, prin promovarea acestui tip de servicii în piață și prezentarea avantajelor către clienți. Totodată, sistemele de marketing pentru proprietățile listate sunt special concepute pentru promovarea proprietăților exclusive, pe toate canalele posibile la nivel național, cât și pe canalele RE/MAX în toată rețeaua, din 110 țări pe glob. Mai mult, sistemul tehnologic este construit și setat pentru serviciul de reprezentare exclusivă, cu activități specifice pentru agent, iar un departament special de Quality din cadrul  RE/MAX România verifică derularea contractelor în conformitate.

Pe termen lung, RE/MAX România preconizează o reorientare a pieței locale spre sistemul de reprezentare exclusivă, odată ce clienții vor înțelege beneficiile acestui tip de reglementare. De asemenea, compania se așteaptă ca unii agenți sau agenții independente din piață să se alăture rețelei de francize RE/MAX, pentru a putea lucra eficient în reprezentare exclusivă și pentru a beneficia de avantajele colaborarii în rețea.



Urmărește-ne și pe Google NEWS