Retailerul online de jucării EduClass estimează că va închide anul cu 9 mil lei cifră de afaceri
EduClass.ro țintește pentru 2019 o cifră de afaceri de 9 milioane lei, cu 25% mare față de 2018. În primele 9 luni ale anului, vânzările de jucării educative și produse de puericultură au fost de 5,3 milioane lei, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
De ce este important
- Spre deosebire de alte magazine online de jucării, EduClass comercializează jucării educative pentru copii între 0 și 14+ ani
- Retailerul a anunțaț exclusivitate pt brandul Learning Resources, unul dintre cele mai bine cotate branduri de profil din lume
- EduClass estimează 1 mil lei vânzări în primul an de exclusivitate
- 70% dintre copiii de 1-10 ani petrec în medie 3 ore pe zi jucându-se, conform unui studiu EduClass
Factorii care au generat creșterea au fost atât consolidarea pe piața de offline, prin showroomul deschis în 2018 în centrul Capitalei, cât și importarea unor branduri noi în piața de jucării și puericultură din România.
CITEȘTE ȘI Ioana Saidel, educator Montessori: jucăriile educative sunt un sprijin real pentru părinți
Începerea școlii a generat de asemenea un salt în vânzări, inclusiv pe segmentul B2B unde se remarcă un interes crescut din partea grădinițelor și personalului didactic din ciclul primar pentru jocuri care să ofere o perspectivă nouă asupra noțiunilor de bază.
Peste 90% din vânzările noastre totale vin din segmentul produselor importate în exclusivitate de noi, fie că vorbim de jucării educative sau de produse de puericultură. Estimăm că această nouă exclusivitate, cu Learning Resources, va genera o creștere a vânzărilor pe acest brand cu 25% față de 2018. Popularitatea brandului se datorează felului inovativ în care jocurile stimulează abilitățile fizice și cognitive ale copiilor, de la cele mai mici vârste și până la 10-12 ani. Astfel, cele mai bine vândute produse ale brandului sunt spuma de modelat și bormașina magică, pe categoria 3-5 ani, sistemul solar motorizat și proiectorul spațial pentru segmentul de vârstă 5-12 ani – Anca Leibovici, director de vânzări EduClass.ro
Learning Resources are peste 1.000 de produse, realizate în colaborare cu specialiști în educație, care se vând în peste 80 de țări, multe dintre jucării fiind premiate în cadrul competițiilor de profil.
Urmărește-ne și pe Google NEWS