Roweb investește 1 Mil Lei în extinderea biroului din Pitești

Piteștenii de la Roweb, firmă de servicii software end-to-end, anunță o investiție de 1 milion de lei în extinderea sediului din Pitești cu încă două etaje. Proiectul vine în contextul schimbării de paradigmă de la work-from-home la hybrid-work, spun reprezentanții companiei. În prezent, cca. 60% dintre angajații Roweb optează să lucreze hibrid, iar compania estimează că de la începutul anului viitor cel puțin 75% vor alege acest sistem de muncă.  

Investiția vine ca o completare a planurilor de creștere ale Roweb, după ce anul trecut compania a finalizat extinderea și dezvoltarea noii clădiri de birouri din Pitești, în urma unei investiții de aprox. 3,7 mil. lei (60% fonduri europene + 40% fonduri proprii). Dacă proiectul încheiat în 2021 se reflectă atât în construcția efectivă a clădirii, cât și într-o serie de echipamente tehnologice, noua investiție de 1 mil. lei, care urmează să fie făcută exclusiv din fonduri proprii, vizează extinderea actualelor clădiri și crearea de noi spații de birouri și socializare.  

„În contextul încheierii pandemiei, foarte multă lume a început să vină la birou prin rotație, câteva zile pe săptămână, iar din 2023 estimăm un procent de cel puțin 75% de angajați care vor opta pentru sistemul hibrid. Pentru a le asigura condiții moderne si motivante celor care se întorc la birou, dar și pentru a acomoda creșterile în derulare de la an la an – am angajat 10 studenți noi în urma stagiului de practică și ne aflăm într-un proces continuu de recrutare – am decis să facem noi investiții în spațiile de birouri și de socializare”, a declarat Mirel Ionescu, Managing Partner Roweb.

1.200 de mp de birouri, săli de meeting, spații de recreere și socializare

 Sediul central are în prezent 75 de spații de lucru (săli de ședință, spații recreative, un data center) distribuite în două clădiri alăturate, birourile fiind gândite să ofere confort și să creeze o atmosferă modernă. Bugetul propus anul acesta se va îndrepta spre ridicarea a două noi etaje de aproximativ 200 mp, ajungând în total la 1.200 mp, realizând astfel o imagine de ansamblu cât mai unitară, tip monobloc, care va oferi spațiul necesar pentru toate echipele din Pitești și pentru cei din alte orașe care doresc să lucreze de la sediul companiei. 

Următoarea investiție Roweb va fi în spațiile de recreere și socializare

 În ceea ce privește amenajarea, primul nivel va fi un open space – o zonă de lucru pentru o echipă mai mare de programatori, iar al doilea va integra o suprafață deschisă, o terasă circulabilă, destinată pentru recreere și o parte închisă, ce va include o sală de ședințe, bucătărie și zonă de socializare. 

60% dintre angajații Roweb au ales deja sistemul de lucru hibrid  

Potrivit datelor companiei, aproximativ 60% dintre angajați optează în prezent să lucreze hibrid, cu o prezență de 2-3 zile/săptămână on-site. Dintre cei care activează remote, majoritatea sunt angajați în orașele în care Roweb nu are birouri.

Pe de altă parte, cei cu longevitate în companie (peste 10 ani) au ales preponderent sistemul on-site, întrucât au resimțit cel mai puternic perioada de distanțare socială. Începând cu anul viitor, reprezentanții companiei se așteaptă ca procentul celor care vor alege să lucreze în sistem hibrid să crească până la 75%.

În ceea ce privește extinderea echipelor, Roweb continuă procesele de recrutare, în prezent căutând specialiști care să completeze echipele de PHP (Full stack Senior), .NET (Full Stack si Backend), eCommerce (Full stack Magento Developer) și Sales (Sales Business Development Specialist – IT Services). Planurile Roweb vizează o creștere de cca. 40-50% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul precedent, respectiv o dublare a companiei în următorii trei ani.