Serial #PowerToTheWomen: Alexandra Crâșmaru, Clinica Illuma: Echilibrul business-familie sau testul limitelor
Femeile reprezintă 52% din totalul populației europene, dar doar 34,4% dintre lucrătorii independenți din Uniunea Europeană și 30% dintre cei care au fondat start-upuri, arată date citate de WeGate. Antreprenoriatul este un important motor al dezvoltării și creșterii economice și un facilitator pentru micșorarea diferențelor de gen. În 2021, pandemia ne-a învățat că ar trebui să avem însă mai mult curaj. Tocmai de aceea am invitat mai multe femei-antreprenor de succes să împărtășească din experiența lor și să ofere un sfat celor care vor să pornească un business.
Alexandra Crâșmaru este invitata de astăzi în cadrul serialului #PowerToTheWomen. Cu o experiență de 10 ani în industria farmaceutică, Alexandra a lansat la mijlocul lunii mai 2020, imediat după ieșirea din starea de urgență, o clinică orientată către servicii dermato-estetice minim invazive, cu o investiție de 300.000 de euro. A început drumul antreprenorial într-o perioadă marcată de incertitudini, mai ales în domeniul în care a ales să investească, și, până acum, consideră că a făcut pasul potrivit. A încheiat primul an de funcționare al Clinicii Illuma cu o cifră de afaceri de 80.000 de euro.
Alexandra Crâșmaru consider că pornirea unui business propriu pentru o femeie gravitează în jurul a doi piloni, care nu țin de planuri de business și de cifre, ci mai degrabă de felul de a fi al femeilor. Astfel, pasiunea este primul pilon. Dacă reușim să transpunem într-un business acel segment de care de care suntem pasionate, lucrurile curg într-o direcție naturală și vom identifica toate resursele pentru a reuși, este de părere antreprenoarea.
De asemenea, aceasta consideră că, mai ales în cazul antreprenorilor de sex feminine, echilibrul viață profesională – viață de familie este esențial. Modul în care îmbinăm timpul dedicat familiei respectiv timpul dedicat jobului – aceasta este probabil cea mai mare provocare, dar și o testare a limitelor. Pe care ni le depășim, evident, și ajungem să facem lucruri de care nici nu știam că suntem capabile. Condițiile ne forțează să devenim mai eficiente la job, să găsim mai rapid soluții, să gândim analitic și să acționăm în consecință, a explicat Alexandra Crâșmaru.
Pentru 2021, Alexandra Crâșmaru își propune creșterea cu 50% a cifrei de afaceri, dar și extinderea și diversificarea serviciilor oferite în cadrul clinicii, către tratamente precum cele cu laser pentru leziuni vasculare, testare genetică pentru alopecie sau tratamente faciale.
Urmărește-ne și pe Google NEWS