Serial #PowerToTheWomen: Iunia Mateiță, Obor21.ro: Ideea într-un business este de a încerca, testa și de a îmbunătăți permanent
Femeile reprezintă 52% din totalul populației europene, dar doar 34,4% dintre lucrătorii independenți din Uniunea Europeană și 30% dintre cei care au fondat start-upuri, arată date citate de WeGate. Antreprenoriatul este un important motor al dezvoltării și creșterii economice și un facilitator pentru micșorarea diferențelor de gen. În 2021, pandemia ne-a învățat că ar trebui să avem însă mai mult curaj, tocmai de aceea am invitat 6 femei-antreprenor de succes să împărtășească din experiența lor și să ofere un sfat celor care vor să pornească un business.
Iunia Mateiță continuă seria #PowerToTheWomen. Iunia a fondat, alături de soțul său, Florian Mateiță, prima cooperativă țărănească cu livrare axată pe conceptul de meatbooking, adică rezervare înainte de sacrificare. Pe scurt, Obor21 îți aduce carne de la țară, direct din gospodăria țăranilor din nordul Moldovei, nu din ferme, pe masă, la tine, la oraș. Asta nu ar fi atât de special dacă nu ar presupune și o rezervare. Pentru că la Obor21.ro carnea nu e în galantare, nu e depozitată undeva așteptându-și cumpărătorii. Practic, animalul nu se sacrifică dacă nu există suficiente comenzi. În mai bine de un an de existență al businessului nu s-a întâmplat acest lucru, e drept, însă și pentru că vânzările către consumatorul final sunt balansate de cele către băcănii și restaurante.
Practic, dacă rămâne vreo bucată de carne – mânzat, oaie sau capră – nerezervată, aceasta ajunge la o băcănie sau la un restaurant. Tot proaspătă, căci livrările se fac în 72 de ore de la sacrificare. Pare un business complicat și plin de provocări, care pleacă de la un concept cu care românii abia se obișnuiesc: consumul responsabil. Nimic nu se aruncă.
CITEȘTE ȘI: Susana Laszlo, Cosmetic Plant: Vânzările din online au crescut în 2020 cu 73%, comparativ cu 2019
Ce succes a avut până acum? Unul considerabil, având în vedere că anul pandemiei a adus o cifră de afaceri de 100.000 de euro și planuri de extindere la nivel național pentru 2021 – momentan livrările făcându-se doar în București și Ilfov.
Iunia Mateiță, care are o experiență de peste 15 ani în industria pharma, este adepta riscului în business. Cam cum a făcut și ea când a făcut pasul spre antreprenoriat, în 2019. Sfaturile ei se învârt în aceeași zonă și se aplică nu doar în cazul antreprenorilor de sex feminin.
Sfatul meu este să-și asume riscuri și să nu-i fie teamă de eșec. Într-o lume a antreprenorilor bărbați, a tehnologiei în permanentă schimbare, femeile chiar trebuie să riște să-și ducă visul mai departe. Ele au puterea de a merge mai departe și de a găsi soluții acolo unde ele par că nu există, la prima vedere. Să fructifice orice oportunități care la prima vedere nu par viabile. Ideea este de a încerca, testa și de a îmbunătăți permanent, din mers, fară a aștepta ocazia perfectă!, spune Iunia Mateiță.
Ce nu ar trebui să facă femeile? Micromanagement. Femeile au tendința poate mai mult decât bărbații de a controla, de a face micromanagement. Este de evitat. Mă ghidez și recomand principiul delegare și încredere în echipă: într-un business este necesar să te înconjori de oameni cu aceleași mod de gândire și de acțiune, fie de este vorba de angajați, parteneri sau coloboratori. Delegarea este necesară pentru a avea timp de a pune-ți pune în practică viziunea, de a dezvolta businessul, a mai precizat aceasta.
Urmărește-ne și pe Google NEWS