Softbinator Technologies a cumpărat 25% din acțiunile startupului de headhunting TechMind

Softbinator Technologies, companie de product development condusă de antreprenorul tech Daniel Ilinca, intră în acționariatul TechMind, startup de recrutare specializat pe domeniul tech, prin achiziționarea a 25% dintre acțiuni.

TechMind este o companie românească de recrutare specializată în domeniul IT, fondată în anul 2011 de antreprenorul Andrei Pitiș si de Cristina Mutu, specialist recrutare cu peste 14 ani de experiență în Resurse Umane. Conform reprezentanților săi, firma se axează pe parteneriate între companii și specialiști, și investește în mod constant în cercetare, inovare și analize privind modul în care tehnologiile modelează și schimbă piața IT.

CITEȘTE ȘI My boss, My teacher: CEO Softbinator Technologies predă la Facultatea de Mate-Info

TechMind este, în opinia noastră, în topul nișei locale de recrutare specializată pe domeniul tech. Am avut o frumoasă colaborare până în prezent și știm că au o echipă foarte bine pregătită, care înțelege nevoile ambelor părți implicate în procesele de recrutare. Pe de altă parte, decizia de investiție vine ca un pas firesc al campaniei noastre active de M&A, pe care am demarat-o cu succes încă de anul trecut – Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies

Daniel Ilinca – CEO Softbinator Technologies

Techmind este prezentă pe piața de recrutare din Romania de 10 ani, printre cei mai importanți clienți se numară: Lidl Digital, Unicredit Bank, Fordaq, 888 Holdings (Sparkware Technologies), Mambu, Keysight, Carrefour divizia tehnică, Eau de web.

Suntem încântați să îi avem în acționariatul Techmind pe colegii din Softbinator Technologies cu care am colaborat inițial din postura de agenție-client. După primele interacțiuni, ne-am dat repede seama că avem aceeași misiune: de a aduce împreună pasiunea, oamenii și tehnologia, pentru a crea produse software de impact – Cristina Mutu, Managing Partner Techmind

Cristina Mutu – Managing Partner Techmind

Intrarea în acționariatul Techmind a Softbinator Technologies va permite agenției să acopere o paletă mai mare de servicii HR destinate industriei tech și va susține, astfel, o accelerare a dezvoltării portofoliului de clienți.

Softbinator Technologies caută companii în care să investească

Softbinator Technologies derulează  în prezent o campanie activă de M&A, fiind în căutare de companii în care să investească și care să funcționeze după aceleași valori – Build tech for humanity, anunță reprezentanții săi. Investițiile Softbinator Technologies sunt menite să susțină dezvoltarea companiilor într-un mod accelerat, atât pe orizontală, cât și pe verticală.

Softbinator Technologies ia în calcul inclusiv achiziția de startupuri și firme IT care, fie sunt interesate să își scaleze proiectele semnificativ, fie trec în această perioadă prin provocări generate de diminuarea activității sau sistarea proiectelor și își doresc să dezvolte businessul în continuare.

Compania are în plan și deschiderea unui birou în SUA anul acesta.



Urmărește-ne și pe Google NEWS