Ilinca, Softbinator Technologies: 95% din venituri vin cu precădere de la companii din SUA și Israel. Vrem să deschidem birouri de vânzări în cele două țări până la finalul anului

La cinci săptămâni după ce au anunțat intenția de a se lansa la Bursă, românii de la Softbinator Technologies au reușit să strângă 6 milioane lei printr-un plasament privat de la investitorii Bursei de Valori București. Acțiunile companiei vor fi listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București până la finalul anului. 

Cu capitalul atras astăzi vom continua creșterea accelerată și suntem încrezători că vom deveni un jucător important pe piața de servicii de dezvoltare software la nivel global. Aproximativ 95% din veniturile noastre provin din contracte cu companii din afara României, cu precădere din SUA și Israel. Astfel, pentru atingerea obiectivelor de creștere, în perioada următoare avem în vedere deschiderea de birouri de business development în cele două țări – Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies

Daniel Ilinca - CEO Softbinator Technologies
Daniel Ilinca – CEO Softbinator Technologies

Ilinca a mai precizat și că va folosi banii de la investitori pentru a “plăti numerar dețineri majoritare în cadrul altor companii, sau chiar derularea de operațiuni de M&A în care să plătim cu acțiuni Softbinator Technologies, atâta timp cât indicatorii noștri de evaluare sunt sensibili mai buni decât ai companiilor achiziționate”.

Unde se duc banii

Din suma de 6 milioane de lei atrasă în urma plasamentului privat și din capitaluri proprii, până la finalul anului 2022 o sumă de 2,5 milioane de lei va fi alocată pentru deschiderea de birouri de business development în SUA și Israel, 3 milioane de lei vor fi utilizați pentru achiziții de alte companii (M&A) cu specific similar de activitate din România, 1,5 milioane de lei vor fi folosiți pentru lansarea a două linii de servicii noi – Smart Contracts Audits și DevOps Legacy App Migration, iar alte 1,5 milioane de lei pentru lansarea și promovarea Softbinator Magic Stack (SMS), primul produs 100% al Softbinator Technologies. 

Softbinator Technologies a vândut 100.000 acțiuni în cadrul plasamentului privat

Cele 100.000 de acțiuni reprezintă 10% din capitalul social al companiei și au fost vândute investitorilor la un preț cuprins între 50 și 60 de lei pe acțiune. La plasament au participat 143 investitori individuali și profesionali, iar oferta s-a închis anticipat în prima zi, pe fondul unei suprasubscrieri de aproape 8 ori, investitorii plasând ordine în valoare totală de peste 49 milioane de lei. Prețul final pe acțiune a fost stabilit la valoarea maximă, de 60 de lei.

Anterior plasamentului, pentru a acorda o șansă membrilor echipei și colaboratorilor de a face parte din acționariatul companiei și din parcursul său de companie listată, acționarii principali, Daniel Ilinca, Simple Capital și Bittnet Group au vândut un număr de 59.530 acțiuni către 35 persoane fizice – angajați și colaboratori ai grupului și trei persoane juridice, dintre care două vehicule de investiții din grupul Impetum, respectiv din grupul Autonom. Transferul acțiunilor s-a efectuat la prețul maxim din plasament.

În urma plasamentului privat, structura acționariatului companiei este următoarea: Daniel Ilinca, fondator și CEO deține 46,26% din companie, Bittnet Systems 18,99% din acțiuni, echipa de conducere formată din Alexandru Dianu (COO), Marius Baisan (CTO) și Andreea Popa (CFO) deține 10,8%, Simple Capital, un vehicul de investiții al renumitului investitor în IT, Andrei Pitiș, deține 8,09%, la care se adaugă celelalte două vehicule de investiții, din grupul Impetum – cu o deținere de 1,5%, respectiv din grupul Autonom – 0,67%, precum și cele 35 de persoane fizice, angajați și colaboratori ai grupului cu un total de 3,65%, în timp ce investitorii BVB dețin 10% din acțiuni.

 



Urmărește-ne și pe Google NEWS