Testare COVID-19: Synevo dublează numărul centrelor de recoltare. În București rezultatele vin în 24 ore
Synevo România a investit peste jumătate de milion de euro în achiziționarea celui mai modern aparat de testare COVID-19 moleculară din România, majorându-și capacitatea de testare a infecțiilor COVID-19 la peste 4.500 de teste pe zi, anunță compania într-un comunicat de presă.
Astfel, Synevo și-a dublat numărul de centre de testare COVID-19 în care pot fi recoltate la cerere probe pentru depistarea unei posibile infecții cu virusul SARS CoV-2 și a redus termenul de eliberare a rezultatelor. În acest moment, pacienții pot solicita acest serviciu în 75 de centre de recoltare din toată țara. În București, șase centre de recoltare vor fi deschise și sâmbăta.
Noul echipament de testare moleculară este o premieră pentru piața din România. Synevo își propune prin acest demers să răspundă cererii crescute de teste specifice RT PCR venită din partea autorităților, companiilor și persoanelor fizice. Noul aparat de testare COVID-19 permite realizarea în paralel a testelor pentru depistarea ARN-ului viral SARS-CoV-2 (testul de referință pentru diagnosticul specific de COVID-19) și Influenza A/B (virusul gripal A/B).
Synevo operează acum două două platforme de testare performante, ambele achiziționate de la Roche Diagnostics, respectiv cobas® 8800 system și cobas® 6800 system. Împreună, aceste echipamente permit procesarea unui număr de peste 4.500 de teste zilnic, în regim de funcționare 24 din 24 de ore. Cele două echipamente sunt instalate în Laboratorul Central de Referință Synevo.
Urmărește-ne și pe Google NEWS