[P] Târg de joburi în IT&C organizat la București de studenții de la Automatică

LSAC București, Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, anunță o nouă ediție a Târgului de Joburi în IT&C pe 15 și 16 martie 2025 la Palatul Parlamentului. 

Ce companii vor fi prezente la Târgul de joburi IT&C:

Evenimentul reunește și anul acesta companii de succes din domeniul IT, atât din România, cât și din străinătate, scopul fiind de a expune studenților din cadrul facultăților cu profil tehnic, precum și absolvenților acestora, oferta actuală de pe piață. Participanții, aflați la începutul carierei, pot intra în contact direct cu reprezentanți din domeniu, bucurându-se astfel de numeroase oportunități oferite de aceștia, precum informații despre procesele de recrutare, posibilități de angajare, stagii de practică, burse și multe altele.

Accenture, American Greetings, Amiq, BCR, BearingPoint, Bending Spoons, Bertrandt, Crowdstrike, Deutsche Bank, Deimos, Digi, Encora, EOS IT, Expressoft Technology, IGEL, HP, JetBrains, LSEG, MHP, NXP, Optiver, P&G, Rasirom (SRI), Softwire, Stripe, Systematic, Thales, Veridion, VOIS, Worldpay.

 

 

 



Urmărește-ne și pe Google NEWS