O tipografie din Apahida, județul Cluj, anunță investiții de 4 mil euro în 2020

Print Friendly, PDF & Email

Rottaprint, tipografie flexografică condusă de omul de afaceri Cristi Nechita-Rotta, vrea să investească anul acesta 4 milioane de euro în dezvoltare software, siguranța angajaților și utilaje. Banii se vor duce, de asemenea, și în implementarea unui sistem performant de colectare selectivă, dezvoltarea liniilor de producție pentru etichetele inteligente, precum și finalizarea procesului de certificare pentru siguranța alimentară conform schemei FSSC 22000.

În 2019, în tipografie au mai fost investiți alți 1,5 milioane de euro în extinderea parcului de utilaje, echipamente pentru dezvoltarea unor noi linii de producție.

În 2020, vom continua dezvoltarea liniilor de fabricație pentru noile categorii de produse intrate în portofoliul Rottaprint și ne întărim angajamentul de a asigura o producție eficientă și prietenoasă cu mediul. Toate aceste investiții, cumulate cu realizările anului trecut, vin în sprijinul optimizării fluxului de producție intern și extinderea gamei de produse, fapt pentru care putem estima o creștere a cifrei de afaceri de două cifre până la finalul anului – Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint

Rottaprint, tipografie înființată în urmă cu 29 de ani, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 23 milioane de euro, în creștere cu circa 7% față de anul precedent. Pentru acest an, firma estimează o creștere de două cifre a veniturilor.  

VEZI ȘI Cât a investit Saint-Gobain în fabrica de sticlă de la Călărași

În prezent, compania are peste 270 de angajați, cei mai mulți operând în centrul de producție din Apahida, județul Cluj. Rottaprint mai deține patru centre logistice în România, la Timișoara, Brașov, Ilfov și Pașcani, și două în Ungaria și Germania.

La finalul anului trecut, Rottaprint a trecut printr-un proces de rebranding în urma căruia și-a schimbat identitatea vizuală și denumirea: din Sunimprof Rottaprint în Rottaprint.



Urmărește-ne și pe Google NEWS