Tranzacție pe piața resellerilor Apple: iTrade cumpără Noumax
iTrade Integrated Systems, reseller de ecosistem Apple în domeniul B2B, anunță preluarea Noumax, furnizor de servicii și revânzător de produse Apple preponderent către persoane fizice, după cca patru ani de negocieri.
Conform datelor publice, iTrade Integrated Systems, înființată în 2012 de către Cristian Teodorescu și Andrei Dumitrel, a înregistrat o cifră de afaceri de 30.2 milioane lei anul trecut, o scădere de cca ⬇️3.8% față de 2021, și un profit cu ⬇️30% mai mic. iTrade are în portofoliu peste 500 de clienți, companii din telecom, automotive, banking, dezvoltare software, FMCG, farma.
De cealaltă parte, Noumax, care și-a început activitatea în 1994, a raportat o creștere a veniturilor cu ⬆️8.4% în 2022 comparativ cu anul precedent, ajungând la 19.6 milioane lei. Noumax a avut un profit de doar 39000 lei anul trecut, o scădere de peste ⬇️91% față de 2021.
Potrivit comunicatului de presa, “Ca urmare a acestei tranzacții, fondul de business al Noumax va fi integrat în operațiunile companiei iTrade, iar acționarul unic al Noumax va deveni acționar în iTrade. Cele două companii locale își unesc astfel forțele ca să le ofere atât clienților B2B cât și celor B2C servicii profesioniste și oferte mult mai competitive”.
Urmărește-ne și pe Google NEWS