Valul 4 al pandemiei a determinat stagnarea prețurilor la chirii în România

Remax anunță că noul val al pandemiei de COVID-19 a determinat o stagnare a prețurilor pe piața închirierilor. Totodată, cererea pe ambele segmente – rezidențial și office – a rămas constantă față de aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut comparativ cu 2019. 

Conform datelor cumulate din birourile Remax România, cererea pe segmentul chirii rezidențiale a cunoscut în septembrie  o creștere de cca. 20% față de anul precedent, cele mai numeroase solicitări fiind la începutul lunii, când planul de învățământ prevedea reluarea școlilor în format fizic. Însă aceasta a scăzut accentuat spre sfârșitul lunii, când condițiile impuse de pandemie au devenit mai restrictive, iar universitățile au anunțat reluarea cursurilor în mediul online. 

Per total, în perioada septembrie – octombrie 2021, birourile Remax au înregistrat o cerere comparativă cu aceeași perioadă a anului precedent, dar mult mai scăzută față de anul 2019. Cele mai căutate tipuri de locuințe rămân, în continuare, apartamentele, urmate de garsoniere și case/vile. Totodată, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă, prețul chiriilor s-a menținut relativ constant, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

În prezent, pentru un apartament cu două camere, prețurile la închiriere variază între 300 și 600 de euro în București, 300 și 550 de euro în Cluj, respectiv 250 și 450 de euro în Timișoara, în funcție de zonă, finisaje și suprafață. Pentru o garsonieră, chiriașii plătesc între 200 și 350 de euro în București, 200-350 de euro în Cluj și 150-250 de euro în Timișoara. 

Condițiile incerte din piață ne împiedică să facem predicții pentru viitor, însă principalul factor de schimbare a tendințelor, cu impact direct asupra pieței chiriilor în orașele mari, este reprezentat de evoluția pandemiei și a măsurilor restrictive impuse de autorități – Iulian Berghian, Director Executiv Remax România 

În anul 2020, funcționarea școlilor în online a cauzat scăderea cererii pentru chirii rezidențiale, mai ales în principalele orașe universitare. Cele mai mari schimbări s-au remarcat, însă, pe piața clădirilor de birouri, unde angajatorii, datorită necesității implementării sistemului work from home, au renunțat la spațiile de birouri sau au renegociat în jos chiriile. 



Urmărește-ne și pe Google NEWS