Workspace Studio: creștere de 20% în vânzările de mobilier premium, odată cu integrarea brandurilor MillerKnoll
Workspace Studio, devenit în iunie Certified Dealer al grupului MillerKnoll în România, a înregistrat în primele 6 luni o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut. Dinamica vine pe fondul interesului crescut al companiilor de a investi în reamenajarea spațiilor de birouri, astfel încât acestea să devină un suport real pentru munca hibrid și activitățile cheie desfășurate la birou: colaborare, mentorat, schimb de idei și socializare. Proiectele realizate în acest an au drept caracteristici principale orientarea către calitate și ergonomie a pieselor de mobilier și designului de ansamblu, precum și crearea unui spațiu plăcut și confortabil, în care angajații își doresc să petreacă timp alături de colegii lor.
Ca Certified Dealer al MillerKnoll, cel mai valoros grup de mobilier de design din lume, Workspace Studio propune o ofertă completă de mobilier și soluții de amenajări premium și ergonomice. Portofoliul companiei s-a extins cu peste 20 de branduri de design de mobilier precum Knoll, Hay, Muuto, NaughtOne, GEIGER sau Maharan.
Mobilierul premium generează în prezent 30% din cifra de afaceri a Workspace Studio și reprezintă 60% din vânzările totale de mobilier ale companiei. Odată cu aducerea în piața locală a noilor branduri, acum mult mai accesibile publicului din segmentul rezidential și în proiectele office sau comerciale, se estimează o creștere cu cel puțin 20% a vânzărilor de mobilier premium ale Workspace Studio.
Ascensiunea designului premium
Pe măsură ce conceptul wellbeing se integrează tot mai mult în viața angajatului, interesul publicului roman pentru design premium accelerează. Urmare a adopției generalizate a sistemului de muncă hibrid, oamenii s-au găsit în situația de a petrece mai mult timp în locuințe și au devenit mai conștienți de necesitatea de a-și amenaja casele și a crește nivelul de confort și ergonomie pe care îl oferă mobilierul de interior.
În același timp, companiile caută să dea un nou sens spațiilor de birouri, să le transforme în spații dezirabile, cu un grad înalt de ergonomie fizică și socială și un design agreabil, care susține o stare de bine și stimulează creativitatea, inovația și colaborarea. Toate acestea au dus la o orientare vizibilă către design de calitate.
Astăzi nimeni nu mai e indiferent la felul în care arată biroul de companie. Angajații își doresc să meargă în spații aerisite, cu piese statement, remarcabile, cu design armonios care contribuie la starea lor de bine. Angajatorii vor birouri care să atragă talente, care să reprezinte o carte de vizită pentru parteneri și să fie un catalizator pentru inovație și dezvoltarea unor produse sau servicii valoroase. Iar piesele iconice de design au acest efect asupra spațiilor și oamenilor. Acestea reprezintă în general maxim 5% din valoarea totală a unui proiect, dar mă aștept ca această pondere să se dubleze în următorul an. Contextul s-a creat, nevoia există, deci sunt premise ca piața de design high-end să crească – Horațiu Didea, Managing Partner Workspace Studio
În căutarea biroului pierdut
În calitate de dealer certificat MillerKnoll, Workspace Studio poate integra într-un mod foarte eficient piese premium, cu design iconic, de la Knoll și Herman Miller, alături de piese de calitate cu prețuri accesibile, de la HAY, Muuto și multe alte branduri. Iar rezultatul se traduce în spații spectaculoase, în care oamenii își doresc să se afle, care îi inspiră și le stimulează creativitatea.
“Secretul” unei amenajări office centrate pe individ și nevoile sale stă în înțelegerea activităților pe care le presupune munca la birou și crearea unui concept de amenajare adaptat specificului fiecărei companii. De aceea nu există două birouri la fel, cum nu există nici două companii identice. Ce au însă în comun birourile moderne sunt piesele de calitate remarcabile, o îmbinare eficientă și armonioasă între zone formale – săli de ședință, birouri individuale – și zone informale precum cafenea, spații de relaxare sau colaborare și socializare, dar și un aer relaxat, integrând componente din amenajările rezidențiale și de lounge precum canapele, fotolii, măsuțe de cafea sau decorațiuni, explică Horațiu Didea.
Suprafețe totale mai mici, spații de lucru mai mari
Deși suprafețele totale medii au scăzut cu circa 25-30%, birourile sunt gândite astăzi pentru un număr chiar și cu 50% mai mic de angajați prezenți la birou. În consecință, spațiile au devenit mai largi, mai aerisite, cu suprafețe medii per angajat în creștere cu aproape 50% față de perioada pre-pandemie (13-15 mp față de 9 mp). Bugetul mediu, ce ia în calcul atât stația de lucru individual, cât și cota aferentă din spațiile comune, a ajuns la peste 1.800 euro/post de lucru, în creștere cu 20% față de 2021.
Viitorul este premium
Odată cu extinderea gamei, Workspace Studio adresează piața interesată de piese de calitate pe toate verticalele, atât proiectele de pe segmentul office, cât și proiecte complexe din comercial și rezidențial premium.
Piața din România se maturizează, iar odată cu acest proces, piesele statement care schimbă complet un spațiu intră pe radarul unui public tot mai larg. Cumpărătorul de design high-end înțelege valoarea unei astfel de investiții. Avantajul pe care îl are portofoliul nostru actual, cu toate brandurile MillerKnoll, vine din diversitate și versatilitate. Putem îmbina piese high-end design și piese de calitate cu un preț mai accesibil. Și putem face acest lucru atât pe segmentul office, pe care activăm preponderent în prezent, cât și în rezidențial sau comercial. Designul premium se face remarcat pe toate verticalele – Horațiu Didea
Printre numele noi reunite sub umbrela MillerKnoll pe care Workspace Studio le distribuie în România din această vară se află Knoll, Muuto, maharam, Geiger, Edelman, care se alătură brandurilor Herman Miller, HAY, NoughtOne sau Framery și multor altora din portofoliul Workspace Studio.
Pentru acest an, Grupul Workspace Studio mizează pe o cifră de afaceri de peste 11 milioane de euro, cu o creștere de peste 10% față de 2021. Până la finalul anului viitor, amenajările comerciale și rezidențiale premium vor genera 10-15% din afacerile totale ale Workspace Studio.
Urmărește-ne și pe Google NEWS