Zitec, primul partener de implementare a platformei VTEX în România
Zitec este, începând cu luna septembrie, partener oficial al brazilienilor de la VTEX, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de e-commerce din lume. Modelul de business al VTEX, companie cu afaceri anuale de peste 40 de milioane de dolari, nu se bazează pe comisioane pentru licențe, firma încasează de la clienți comision pe vânzare.
Cu sediul central în Marea Britanie, platforma VTEX este la baza a peste 3.000 de magazine online, din peste 25 de țări, și este utilizată de branduri de top, precum McDonald’s, Walmart, Sony, Stanley Black&Decker, Motorola, Samsonite. VTEX, este prezentă în România începând de anul trecut.
Prin acest parteneriat, Zitec devine prima companie din România care va implementa platforma VTEX la clienții din piața locală.
Avem o experiență vastă în proiecte e-commerce, cu expertiză pe mai multe industrii, pe diferite modele de business, pe tehnologii și platforme variate, ceea ce ne permite să alegem cea mai bună soluție în funcție de nevoile clientului. Ne propunem ca prin noul parteneriat cu VTEX să oferim clienților de e-commerce o nouă soluție pentru a-i ajuta să devină mai competitivi, care să-i ajute în creșterea ratei de conversie și reducerea cheltuielilor operaționale – Alexandru Lăpușan, CEO și Co-Fondator Zitec
CITEȘTE ȘI —>> Zitec pariează 1 milion de euro pe o aplicație de HR!
Cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltare de soluții de business, Zitec oferă în prezent servicii de e-commerce pentru clienți importanți din România, precum și din alte țări din Europa. În portofoliul recent al companiei se regăsesc branduri precum Flanco, Altex, eMAG România și Bulgaria, Urban Monkey, Tech Con, Zonia sau LoveKnitting din UK.
Specialiștii Zitec pe zona de e-commerce au expertiză pe mai multe platforme cunoscute în industrie, între care Magento, Shopify, WooCommerce sau PrestaShop.
Pe lângă parteneriatul cu VTEX, Zitec este și una dintre puţinele companii româneşti certificată Microsoft ISV Gold, Microsoft Cloud Gold, Amazon AWS Technology Partner, Partener Google și Google Cloud, precum și singura companie românească Partener Magento Business.
Urmărește-ne și pe Google NEWS