Frumusețea, definită de 200 de români. Primul Atlas al Frumuseții Diverse

Ioana Dodan, fotograf și arhitect, lansează oficial un proiect unic în România: Atlasul iubirii de sineSelf Love Club. Acesta reunește 200 de femei și bărbați care s-au oferit să-și expună în cadrul proiectului partea corpului de care sunt mai puțin mândri: cicatrici, celulită, calviție, genunchi, nas, coate sau coapse. Obiectivul proiectului este de a promova acceptarea și iubirea de sine, normalizând aparițiile neretușate și o relație cât mai echilibrată cu sinele. 

Prea mare, prea mic, prea urât, prea accentuat – sunt doar câteva dintre lucrurile pe care Ioana Dodan le-a auzit de la cei 200 de români care s-au înscris voluntar în proiectul Atlasul iubirii de sine – Self Love Club. Alunițe, vergeturi, celulită, kilograme în plus, genunchi ascuțiți, fire albe, riduri – așa-zisele defecte au fost fotografiate în detaliu, fiind de altfel vedetele acestui proiect. 

Întreaga idee a proiectului a pornit de la a normaliza diversitatea corpurilor oamenilor. Am fotografiat în detaliu fiecare parte a corpului mai puțin iubită tocmai pentru a o accentua și a o expune atât de evident încât să ne obișnuim cu ea, să ne dăm seama și să acceptăm că este de fapt acea parte din noi care ne face unici. Deschiderea și entuziasmul celor care au participat până acum la proiect mi-au confirmat că suntem dornici de a ne accepta, de a ne iubi așa cum suntem. Avem doar nevoie de un mic imbold, pe care vreau să îl ofer cu acest Atlas al iubirii de sine – Ioana Dodan

Ioana Dodan, fondator The FAB Squad

Frumusețea, definită de 200 de români

După doi ani de ședințe foto – pandemia a făcut ca proiectul să ia o pauză de mai bine de jumătate de an pe fondul restricțiilor – s-au adunat peste 200 de portrete și tot atâtea imagini cu defecte perfecte. La finalul acestei prime etape, peste 15% dintre protagoniști sunt bărbați, iar cei mai mulți se plâng de calviție. Pentru femei, în topul lucrurilor pe care nu le iubesc la propriul corp se află celulita, ridurile și firele albe. De asemenea, în cadrul proiectului, participanții au fost invitați să definească frumusețea. În topul cuvintelor care definesc frumusețea s-au numărat acceptarea, bunătatea, autenticitatea. 

Ne-am bucurat să avem alături de noi și bărbați – e adevărat că mult mai puțini decât femei, dar apreciem curajul și deschiderea lor – persoane din toate mediile de business, ceea ce ne arată că toți, indiferent de studii, de pregătire profesională, de venit, de sex, vârstă sau statut social avem aceleași griji față de imaginea noastră. Iar faptul că au acceptat să facă parte din acest proiect care include și o expoziție publică credem că va avea un efect de bulgăre de zăpadă și tot mai multe persoane vor alege să-și accepte așa-zisele defecte – Ioana Dodan

Cei care au participat la proiect sunt antreprenori, persoane din mediul corporate, autori, actori, artiști, creatori de conținut, persoane publice și persoane mai puțin publice. Media de vârstă este de 30-35 de ani, cel mai tânăr participant în proiect având 20 de ani, iar cel mai vârstnic 60 ani. 

Toate imaginile incluse în Atlasul iubirii de sine vor fi expuse în perioada 13-20 mai la Deschis Gastrobar, în cadrul Romanian Design Week. Vernisajul expozitiei, care este un eveniment deschis, va fi pe 13 mai de la 18:30 la 00:00, în aceeași locație. Povestea Self Love Club nu se încheie însă aici, inițiatoarea proiectului având în plan continuarea proiectului până când acesta va ajunge la 1.000 de participanți, prag ce estimează că va fi atins la finalul anului viitor. 



Urmărește-ne și pe Google NEWS